O femeie de 30 de ani din Vulcan, județul Brașov, a fost ucisă de iubitul recidivist. În noaptea de 14 spre 15 octombrie 2025, femeia a fost ucisă în locuința în care trăia împreună cu concubinul ei. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a înjunghiat-o mortal, informează observatornews.ro.
Autoritățile l-au reținut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. Ancheta a scos la iveală că bărbatul nu era la prima faptă gravă: în trecut fusese condamnat pentru tentativă de omor și alte infracțiuni cu violență sau contra patrimoniului, inclusiv tâlhării și furturi.
Din cercetările efectuate până în prezent de procuror cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Brașov – Serviciul de investigații criminale a rezultat că în noaptea de 14/15 octombrie 2025, inculpatul, în vârstă de 40 de ani, a suprimat viața concubinei sale, în vârstă de 30 de ani, cu un cuțit găsit la fața locului, în locuința comună din localitatea Vulcan.
Anterior, inculpatul fusese condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat (2005) și alte infracțiuni cu violență și contra patrimoniului (tâlhării, furturi calificate), aflându-se la momentul comiterii prezentei fapte în stare de recidivă postcondamnatorie ca urmare a condamnării pentru o infracțiune de furt calificat.
De la începutul acestui an, peste 40 de femei au fost ucise în țară, în primele șase luni din 2025 au fost înregistrate 61.000 de cazuri de violență domestică, iar incidentele de nerespectare a ordinelor de protecție au crescut cu peste 110% în ultimii 4 ani.