Ultima actualizare: azi, 18:32
Locale

FOTO. Zeci de elevi din Satu Mare, prinși de polițiști când chiuleau de la ore

Polițiștii și jandarmii au desfășurat o amplă acțiune în municipiul Satu Mare, în zone frecventate de elevi. Zeci de copii au fost prinși când chiuleau de la ore. 

Ce spune poliția:

La data de 4 noiembrie, polițiști din structurile de siguranță școlară și ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu forțe ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au desfășurat o amplă acțiune în municipiul Satu Mare, în zone frecventate de elevi.

Scopul acțiunii a fost acela de a descuraja comportamentele de risc ale elevilor sătmăreni, respectiv absenteismul școlar, consumul de alcool/droguri și implicarea în fapte de natură penală. Polițiștii și jandarmii au acționat în sistem integrat, simultan în mai multe zone ale municipiului Satu Mare, fiind verificate 14 unități de alimentație publică aflate în proximitatea unor licee, precum și cele din zona centrală și zone comerciale.

Cu această ocazie au fost identificați și verificați în bazele de date 34 de elevi, din 9 licee și 1 școală gimnazială, care lipseau de la cursuri în timpul programului școlar, urmând a fi informate, prin grija Biroului Siguranța Școlară, unitățile de învățământ din care aceștia fac parte.

Astfel de acțiuni, derulate  în proximitatea unităților de învățământ , atât la intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri, cât și în timpul programului școlar, vor fi organizate sistematic în perioada următoare, printr-o colaborare constantă între structurile poliției și cele ale jandarmeriei, pentru a întări siguranța elevilor și cadrelor didactice, dar și pentru a preveni absenteismul și abandonul școlar.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.