Ultima actualizare: azi, 08:48
Locale

O sătmăreancă și-a iertat soțul agresiv pentru că „nu mai bea de două luni”. Ce decizie a luat instanța

O sătmăreancă și-a iertat soțul agresiv pentru că „nu mai bea de două luni”. O femeie din județul Satu Mare, care a obținut în iunie un ordin de protecție împotriva soțului său după ce acesta a lovit-o și ea a declarat că se temea că ar putea să o omoare, a cerut revocarea măsurii în fața instanței. Judecătoria Satu Mare i-a admis cererea pe 31 octombrie 2025, motivând că agresorul și-a schimbat comportamentul, nu a mai consumat alcool și nu a încălcat interdicțiile impuse.

Femeia a declarat în fața instanței că soțul devenea agresiv doar când consuma alcool, iar în acel context, a fost chiar lovită în zona piciorului. „Mi-a fost frică că mă omoară”, a spus ea, explicând că în acele momente comportamentul lui era imprevizibil și violent. Deși în trecut au mai existat episoade tensionate și chiar alte dosare de ordin de protecție, unul în care a renunțat la judecată și altul cu o durată de doar o lună, acesta a fost primul în care femeia a recunoscut explicit că a fost agresată fizic.

Ordinul de protecție a fost emis în iunie 2025 și avea o valabilitate de 12 luni. Bărbatului i s-au impus mai multe interdicții, fiind obligat să păstreze distanța și să evite orice contact cu victima. Dar în octombrie, femeia a venit din nou în fața instanței, cerând revocarea măsurii. A explicat că soțul nu a mai băut alcool de două luni, că s-a schimbat radical și că relația dintre ei s-a îmbunătățit. A insistat că nu îi mai este teamă și că vrea să continue viața de familie alături de el.

Bărbatul și-a însușit cererea de chemare în judecată și a confirmat că a renunțat la alcool și nu a mai avut ieșiri violente. De partea cealaltă, reprezentantul Ministerului Public a cerut instanței să respingă cererea de revocare, invocând istoricul de agresiuni și faptul că au existat și alte ordine de protecție în trecut, semn că pericolul ar putea reveni.

Totuși, instanța a constatat că bărbatul a respectat toate obligațiile impuse de ordin, nu a încălcat nicio interdicție și nu a existat nicio sesizare penală nouă din partea victimei. Conform deciziei, judecătorul a făcut o evaluare a riscului și a concluzionat că pericolul care a justificat inițial măsura de protecție a dispărut.

„Menținerea ordinului ar afecta mai degrabă relația de familie, întrucât scopul pentru care a fost instituit a dispărut”, se arată în hotărârea instanței.

Magistratul a transmis însă un avertisment clar: această decizie este una „excepțională”, iar orice recidivă în comportamentul agresiv va atrage noi măsuri de protecție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.