Ultima actualizare: azi, 10:46
Locale

Un sătmărean a câștigat o sumă mare la pariuri, s-a îmbătat, iar în drum spre casă a fost jefuit

Un sătmărean a câștigat o sumă mare la pariuri, s-a îmbătat, iar în drum spre casă a fost jefuit. Un bărbat din Carei a fost condamnat după ce a fost prins furând 4.000 de lei din buzunarul unui bărbat aflat în stare avansată de ebrietate, care tocmai câștigase la pariuri. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 7 spre 8 iulie 2023, iar sentința a fost pronunțată în această săptămână de Judecătoria Carei.

Faptele au fost surprinse de camerele de supraveghere din zona agenției de pariuri și de pe traseul pe care victima s-a deplasat spre casă. Bărbatul jefuit declarase că nu își amintește exact ce s-a întâmplat, fiind în stare de ebrietate, dar își amintea că în agenție se afla și cel care avea să-l urmeze ulterior.

Victima avea asupra sa 4.000 de lei, iar bărbatul care a comis furtul l-a urmărit, mergând cu bicicleta în urma lui, până în apropierea locuinței acestuia. A profitat de neatenția păgubitului și i-a sustras portofelul din buzunar, păstrând banii și abandonând restul într-o cutie poștală.

După câteva zile, autorul a încercat să “negocieze” cu păgubitul, spunând că în portofel erau doar 2.300 de lei și propunând o înțelegere, dar nu a mai restituit nimic. Ulterior, ancheta a stabilit clar desfășurarea faptelor, iar bărbatul a fost trimis în judecată pentru furt calificat.

La proces, acesta și-a recunoscut fapta, a restituit prejudiciul integral și a beneficiat de circumstanțe atenuante. Judecătoria Carei l-a condamnat la 9 luni de închisoare, dar a decis să amâne aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care va fi monitorizat de Serviciul de Probațiune Satu Mare și va trebui să respecte mai multe obligații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.