Mașină vandalizată în centrul Satu Marelui. Incident în parcarea din Piața Romană. Un incident de vandalism a fost semnalat în centrul municipiului Satu Mare, unde un autoturism parcat regulamentar a fost avariat de persoane necunoscute.
Potrivit proprietarului, este vorba despre un Mercedes ML, care a fost găsit vandalizat în parcarea din Piața Romană, în zona situată lângă Electrica, între brutăria P.Artizan și Bellagio. Evenimentul s-a produs marți seara, 27 ianuarie 2026, într-o zonă intens circulată a orașului.
Proprietarul autoturismului face apel la cetățenii care ar putea avea informații relevante – martori oculari sau persoane care dețin imagini surprinse de camere de supraveghere din zonă – să ofere detalii care ar putea ajuta la identificarea autorilor.
Orice informație poate fi de folos în clarificarea circumstanțelor în care s-a produs fapta.

