O bicicletă furată din Austria a fost recuperată de polițiștii din Satu Mare, după ce dispozitivul electronic de localizare a indicat că aceasta se află în municipiu.
Ce spune poliția:
La data de 24 februarie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, au fost sesizați prin plângere, de către un cetățean austriac, de 39 de ani, cu privire la faptul că la data de 23 februarie, autori necunoscuți i-ar fi sustras bicicleta de pe teritoriul Austriei. Bicicleta ar fi fost echipată cu un dispozitiv electronic de localizare, fiind reperată pe raza municipiului Satu Mare.
În urma activităților investigative-operative și a cercetărilor efectuate, la data de 27 februarie, polițiștii au recuperat bicicleta sustrasă, aceasta aflându-se în posesia unui bărbat, de 36 de ani, din municipiul Satu Mare, care ar fi achiziționat-o dintr-o piață din Austria.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale și identificarea autorului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Bla bla bla, romînu-i hoțu.