Ultima actualizare: azi, 14:25
Locale

FOTO. Dog Show revine la Satu Mare: cei mai frumoși câini sosesc în oraș, într-o ediție aniversară de 50 de ani

Pasionații de câini din întreaga Românie sunt invitați să participe, în perioada 25–26 aprilie 2026, la o nouă ediție a Dog Show Satu Mare, organizată de Asociația Chinologică Satu Mare. Evenimentul va avea loc pe Stadionul Someșul din municipiu și marchează, în acest an, 50 de ani de activitate ai Asociației Chinologice Române, reunind crescători și participanți din mai multe țări europene.

Peste 2.000 de câini din 12 țări

Ediția din acest an aduce în ring peste 2.000 de câini proveniți din 12 țări, majoritatea din România, Ungaria, Slovacia, Ucraina și Polonia. Competiția include patru expoziții de tip C.A.C. și C.A.C.I.B., arbitrate de specialiști internaționali, în cadrul cărora vor fi desemnați cei mai valoroși câini pe rase și categorii.

Invitați oficiali

La eveniment sunt așteptați Jakkel Tamás, președintele Federației Chinologice Internaționale (FCI), și Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române.

Programul competiției

Sâmbătă, 25 aprilie 2026

  • 07:00 – Intrarea participanților
  • 08:45 – Deschiderea oficială
  • 09:00 – 12:00 – Arbitraje C.A.C., Junior BOG + BOG
  • 12:00 – 13:00 – Pauză de masă
  • 13:00 – 16:00 – Arbitraje C.A.C.I.B.
  • 16:00 – Parada handlerilor în costum popular național
  • 16:15 – BIS C.A.C., Junior BIS, BIS

Duminică, 26 aprilie 2026

  • 07:00 – Intrarea participanților
  • 09:00 – 12:00 – Arbitraje C.A.C., Junior BOG + BOG
  • 12:00 – 13:00 – Pauză de masă
  • 13:00 – 16:00 – Arbitraje C.A.C.I.B.
  • 16:00 – BIS C.A.C., Junior BIS, BIS

În cadrul evenimentului va fi desemnat și cel mai frumos câine din Satu Mare, competiție dedicată membrilor locali, la care pot participa câini titrați CACIB și BOB.

Ediție aniversară

Organizatorii subliniază că ediția din acest an are o semnificație specială, marcând jumătate de secol de activitate a Asociației Chinologice Române. Evenimentul evidențiază rolul chinologiei în promovarea creșterii responsabile a câinilor și consolidarea comunității de crescători.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.