Mai sunt doar câteva zile până la unul dintre cele mai importante evenimente de networking din această primăvară, iar organizatorii transmit un mesaj clar: locurile sunt aproape epuizate. Pe 28 aprilie, de la ora 17:00, la Restaurant Capricci, comunitatea BNI marchează doi ani de activitate în Satu Mare printr-un eveniment dedicat antreprenorilor care vor să-și dezvolte afacerile și conexiunile.
Evenimentul este dedicat performanței, dezvoltării antreprenoriale și consolidării relațiilor de business și va reuni antreprenori din întreaga regiune în jurul unor sesiuni de networking și schimb de bune practici. Interesul este ridicat, iar biletele rămase sunt limitate. Invitația vine inclusiv din județele vecine: Andrei Aron, director regional BNI, a transmis un mesaj antreprenorilor sătmăreni:
„Dragă antreprenor din Satu Mare, ne bucurăm să fim alături de voi. Noi, din Sălaj, și delegația BNI Hermes, abia așteptăm să fim prezenți la evenimentul din 28 aprilie. Dacă vreți să vă conectați cu noi și cu antreprenori din regiune, nu ratați această ocazie!”
La rândul său, Ionuț Dumitru Moisi (BNI Sălaj) spune clar care este miza întâlnirii: „Vrem să vă vedem acolo, vrem să ne întâlnim cu voi, vrem să facem business împreună.”
Evenimentul marchează doi ani în care BNI a contribuit la dezvoltarea mediului antreprenorial local, prin conexiuni, colaborări și schimb de experiență între oameni de afaceri.
Participanții vor avea parte de:
- 4 sesiuni de speed networking, gândite pentru conexiuni rapide și relevante;
- bufet variat (rece și cald);
- open bar;
- oportunități concrete de colaborare.
Investiția pentru participare este de 295 lei + TVA.
Înscrie-te aici: https://galabnisamus.paperform.co.
