Alertă pe râul Someș! Pompierii militari din cadrul Detașamentului Satu Mare intervin în aceste momente pentru căutarea unei persoane posibil căzute în râul Someș, pe raza localității Apa. La fața locului au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o barcă de salvare, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă, încadrate cu 8 cadre militare.
Din primele informații, este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, care ar fi căzut dintr-o barcă pneumatică.
Misiunea este în dinamică, echipajele acționând pentru localizarea și salvarea victimei.
ACTUALIZARE. Echipajele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare continuă, la această oră, misiunea de căutare și salvare a unei persoane posibil căzute în râul Someș, pe raza localității Apa.
Forțele mobilizate la fața locului acționează susținut, fiind utilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o barcă de salvare, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă, încadrate cu 8 cadre militare.
Conform informațiilor preliminare, este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, care ar fi căzut dintr-o barcă pneumatică. În acest moment, se execută căutări pe luciul apei cu ajutorul bărcii pneumatice.
Misiunea este în continuare în dinamică, iar echipajele depun toate eforturile pentru localizarea și salvarea victimei.
Știre în curs de actualizare…
