Ultima actualizare: azi, 16:48
Locale

Bărbat din Satu Mare, acuzat că și-a abuzat fiica! Individul, cu maceta în mână, lovit-o pe minoră și și-a atacat soția

Scandal cu maceta în familie: sătmărean acuzat că și-ar fi lovit fiica vitregă și apoi soția. Un bărbat din Satu Mare, aflat în arest preventiv, a primit ordin de protecție pentru 12 luni, după ce ar fi agresat-o pe soția sa și pe fiica vitregă minoră, pe fondul consumului de alcool. Judecătoria Satu Mare a admis cererea formulată de Parchet, în reprezentarea femeii și a celor două minore, iar bărbatul este obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de acestea și să poarte un sistem electronic de supraveghere. Hotărârea a fost pronunțată în 28 mai 2026.

Potrivit instanței, incidentul care a dus la solicitarea ordinului de protecție ar fi avut loc în seara zilei de 16 mai 2026, în jurul orei 23:30. Bărbatul, aflat sub influența alcoolului, ar fi lovit-o pe soția sa și ar fi amenințat-o cu moartea. În același context, acesta ar fi agresat-o fizic și pe fiica sa vitregă minoră, provocându-i leziuni, și ar fi amenințat-o, având asupra sa o macetă.

În urma incidentului, împotriva bărbatului a fost emis inițial un ordin de protecție provizoriu. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, începând cu 18 mai 2026, într-un dosar penal în care este cercetat pentru violență în familie și amenințare.

Minora a relatat acuzații grave în fața instanței

În fața instanței, soția bărbatului a declarat că acesta consumă frecvent alcool, provoacă scandaluri și este violent. Femeia a relatat că, în seara incidentului, conflictul ar fi început după ce fiica ei minoră s-a întors târziu de la un eveniment. Potrivit declarației sale, bărbatul ar fi lovit-o pe minoră, iar ulterior ar fi agresat-o și pe ea.

Fiica vitregă a bărbatului a fost audiată în cameră de consiliu, în prezența unui psiholog. Aceasta a povestit că, în seara de 16 mai, când s-a întors acasă, tatăl vitreg o aștepta și a început să o lovească. Minora a susținut că a fost lovită inclusiv cu un obiect tăietor, că a fost trasă de păr și că a suferit leziuni la nivelul feței.

În cadrul aceleiași audieri, fata a făcut acuzații extrem de grave, susținând că ar fi fost agresată sexual în mod repetat de tatăl vitreg, începând de la vârsta de aproximativ 10 ani. Aceasta a declarat că nu a spus anterior ce se întâmpla, deoarece i-ar fi fost teamă că bărbatul o va agresa pe mama sa.

Instanța a audiat și cealaltă minoră din familie, care a relatat că tatăl consuma des alcool și provoca scandaluri. Aceasta a spus că nu ar fi fost lovită, dar că îi era teamă de el și că ar fi asistat la episoade tensionate în familie.

Bărbatul a recunoscut violențele fizice, dar a negat acuzațiile sexuale

Bărbatul, prezent la termenul de judecată în stare de arest preventiv, a arătat că este de acord cu emiterea ordinului de protecție pentru durata maximă, dar numai față de soția sa și fiica vitregă. Acesta a cerut ca măsurile să nu fie aplicate și față de fiica sa biologică minoră.

În fața instanței, bărbatul a recunoscut că în data de 16 mai 2026 a exercitat acte de violență fizică asupra soției și fiicei vitrege, inclusiv lovituri cu palma, cu capul și cu un obiect tăietor. El nu a recunoscut însă acuzațiile privind agresiunile sexuale asupra minorei.

Instanța a reținut că între părți exista o relație tensionată și conflictuală, generată de consumul excesiv de alcool al bărbatului și de gelozie. Judecătorul a arătat că probele administrate, declarațiile reclamantelor, fotografiile depuse și situația din dosarul penal justifică emiterea ordinului de protecție, existând un pericol concret pentru victime.

Evacuat din locuință și obligat să poarte brățară electronică

Judecătoria Satu Mare a dispus emiterea ordinului de protecție pentru 12 luni, începând cu 28 mai 2026. Bărbatul a fost evacuat temporar din locuința familiei și este obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de soție și cele două minore, față de reședința acestora, față de locul de muncă al femeii și față de unitatea de învățământ frecventată de fete.

De asemenea, instanța i-a interzis orice contact cu acestea, inclusiv telefonic, prin corespondență, rețele de socializare sau prin orice alt mijloc. Judecătorii au dispus și obligarea bărbatului la purtarea unui sistem electronic de supraveghere pe toată durata ordinului de protecție.

Instanța a motivat că această măsură este necesară pentru verificarea efectivă a respectării interdicțiilor, mai ales că arestul preventiv este o măsură temporară și nu există certitudinea că va fi menținut pe întreaga perioadă de 12 luni.

Bărbatului i s-a atras atenția că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.