Bogdan Fușle este unul dintre antreprenorii cunoscuți ai județului Satu Mare, omul din spatele restaurantului Capricci, dar și al proiectului INTOOIT, două afaceri care au ajuns să fie apreciate de publicul sătmărean, și nu numai.
Într-un videoreportaj realizat de PortalSM, Bogdan Fușle vorbește despre parcursul său, despre începuturile de la zero, despre munca depusă de-a lungul anilor, dar și despre valorile care l-au format ca om și antreprenor.
Restaurantul Capricci este deschis de opt ani în Satu Mare și a devenit, în timp, unul dintre cele mai cunoscute localuri din oraș. Reputația acestuia s-a construit prin preparate apreciate, atenție la calitatea materiei prime, dar și prin atmosfera creată la seratele de muzică și distracție organizate aici. Pentru Bogdan Fușle, Capricci nu este doar un restaurant, ci un proiect construit pas cu pas, cu implicare și perseverență.
În paralel, antreprenorul a dezvoltat și proiectul INTOOIT, care a prins tot mai multă amploare în ultimii doi ani în județ. Bogdan Fușle spune, zâmbind, că restaurantul Capricci „avea nevoie de o concurență”, astfel că a apărut INTOOIT, un proiect care merge foarte bine și pe care își dorește să îl ducă dincolo de granițele județului.
În videoreportaj, Bogdan Fușle vorbește și despre lecțiile primite în familie. Spune că a învățat de la părinți ce înseamnă munca, iar de la tatăl său a învățat cât de important este să le oferi oamenilor siguranță și să fii un om de încredere. Aceleași principii încearcă să le transmită mai departe, motiv pentru care susține tinerii care vor să muncească, să se dezvolte și să construiască ceva în viață.
Bogdan Fușle spune că apreciază oamenii onești și că pune mare preț pe caracter, seriozitate și loialitate. În schimb, nu acceptă trădarea și minciuna, principii care i-au ghidat atât viața personală, cât și activitatea profesională.
Videoreportajul își propune să arate cine este omul din spatele unor proiecte cunoscute în Satu Mare: un antreprenor care a pornit de la zero, a muncit constant și a reușit să construiască, în timp, afaceri de succes.

… parcă sunteți ziariști și nu emisiune, tip NORĂ PENTRU MAMA :)))
Mda. Ce să mai povestesc. Câte de astea se tot deschid apoi dau intempestiv faliment în oraș? P.C.R.- ul în cazul asta nu are nici o implicare, nu? Iar vindeți povești contracost? Iar sunteți mercenari? Apoi mai băgați și niște reclame plătite cu păcanelele atunci! Vă rog.🙏🤔🥴😵💫😠🤢
Grosul banilor ii face cu pacanelele,ies oamenii de la el din cazinouri,zici ca le-a dat cu parul in cap!!! lefteri binenteles🤣🤣
Fara centura la volan si probabil nici reporterita nu avea centura pusa!
Sunt curios dacă se auto-sesizează vre-un organ 😉
Bravo, the best in town!
Locuiesc în Satu Mare, dar nu am auzit de el. Cine e acest individ? Ar trebui să îl cunosc? Wtf…
Cum nu-l știi mă?!? Îi patron la Capricci!
Omul acesta lucrează la spălătorie, la spălătoria de bani .