Ultima actualizare: azi, 15:34
Locale

FOTO/VIDEO. Controale masive în zona de frontieră: zeci de sancțiuni și țigări confiscate de polițiștii de frontieră sătmăreni

Controale masive în zona de frontieră. Un permis de conducere reținut, un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare reținute, 118 pachete de țigări fără documente și amenzi în valoare de aproximativ 10.000 de lei – acestea au fost rezultatele unei acțiuni desfășurate ieri de polițiștii de frontieră sătmăreni. În cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul siguranței naționale din judeţ, polițiștii de frontieră își continuă misiunile de menținere a ordinii și liniștii publice în zona de responsabilitate.

Pe căile de comunicație din județul nostru, sub coordonarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, structurile de siguranță și ordine publică au acționat în zona de frontieră în data de 30 aprilie. Activitățile au vizat prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul aderării României la spațiul Schengen, combaterea contrabandei și a traficului cu produse accizabile, combaterea traficului cu autovehicule furate, și a traficului ilegal cu arme și muniții, prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier, prevenirea și combaterea transporturilor ilegale de deșeuri, combaterea infracțiunilor de mediu.

Acţiunile în sistem integrat s-au desfășurat pe comunicațiile Satu Mare–Petea, respectiv Carei–Urziceni, în zona fostelor puncte de trecere a frontierei, dar și pe alte căi de acces dinspre şi spre frontieră, în întreaga zonă de responsabilitate, și au urmărit prevenirea încălcării legislației în vigoare de către participanții la traficul transfrontalier.

Au participat polițiști de frontieră sătmăreni, polițiști din cadrul IJP Satu Mare, jandarmi din cadrul IJJ Satu Mare, lucrători ai Biroului pentru Imigrări Satu Mare, ai SCCO Satu Mare, ai Direcției Regionale Vamale Cluj – Serviciul Echipe Mobile Satu Mare, precum și lucrători Antifraudă.

Cu ajutorul aplicaţiei eDAC, au fost verificate aproximativ 670 de persoane și 340 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatare, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenționale în valoare de aproape 10.000 lei, precum și 22 de avertismente. Totodată, a fost reținut un permis de conducere, un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare, dar și 118 pachete de țigări, în valoare de 2.281 de lei) pentru care persoana care le transporta nu a putut prezenta documente justificative.

Pentru combaterea fenomenului infracțional transfrontalier și asigurarea respectării legislației, structurile sătmărene cu atribuții în domeniul ordinii și siguranţei publice vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.