Ultima actualizare: azi, 17:52
Locale

Mircea Govor critică negocierile politice: „PNL și USR pierd alegerile, dar vor să dicteze regulile”

Deputatul PSD Mircea Govor a depus astăzi o declarație de presă în Parlamentul României, prin care solicită revenirea la o normalitate constituțională în procesul de desemnare a premierului, criticând pretențiile politice ale partidelor care au obținut scoruri electorale mici.

Acesta susține că funcția de prim-ministru trebuie să fie expresia directă a votului cetățenilor și a numărului de mandate parlamentare, subliniind că Partidul Social Democrat, ca formațiune cu cele mai multe mandate, trebuie să fie pilonul central al oricărei construcții guvernamentale.

Redăm mai jos mesajul deputatului Mircea Govor:

Stop tupeului și obrăzniciei. PNL și USR pierd alegerile, dar vor să dicteze regulile.
Astăzi am depus o declarație de presă în Parlament, prin care subliniez că România are nevoie de normalitate constituțională, nu de reguli interpretate în funcție de interes.

Ani la rând, funcția de prim-ministru a fost rezultatul unor decizii politice forțate, nu expresia votului. În perioada lui Traian Băsescu, această funcție a revenit constant zonei Partidului Democrat. Sub Klaus Iohannis, aceeași logică a fost continuată în favoarea Partidului Național Liberal, indiferent de rezultatele electorale. S-a creat, astfel, o obișnuință periculoasă: ideea că unii „merită” această funcție, indiferent de rezultat.

Astăzi vedem efectele. Partide de pe locurile 3 și 4 au pretenții de prim-plan și încearcă să dicteze condiții, ca și cum scorul electoral ar fi un detaliu. Mai mult, acționează cu convingerea că funcția de prim-ministru li se cuvine.

Realitatea este simplă: Partidul Social Democrat este partidul cu cele mai multe mandate în Parlament. Într-o democrație, de aici începe orice construcție guvernamentală.

Apreciez pozițiile echilibrate ale președintelui României, Nicușor Dan, care indică o revenire la reguli, nu la excepții.

Actualul Guvern nu mai are susținere reală. Menținerea lui în funcție nu înseamnă stabilitate, ci prelungirea unei situații fără legitimitate.

România nu mai poate funcționa pe baza unor reflexe de putere.

Funcția de prim-ministru nu este o concesie politică. Este rezultatul votului.

Un comentariu

  1. Radu Cristescu Răspunde

    o sa te pierzi tu, tot cu ciuma rosie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.