Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni seară, 22 iunie, un avertisment Cod galben pentru mai multe localități din județul Satu Mare.
Zonele vizate sunt: Turț, Livada, Lazuri, Halmeu, Odoreu, Turulung, Bătarci, Tarna Mare, Micula, Botiz, Gherța Mică, Cămărzana, Porumbești și Agriș.
În această perioadă sunt așteptate averse torențiale care vor acumula între 15 și 25 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50-60 km/h și grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).
