Judecătorii din județele Satu Mare și Bihor, reuniți marți în Adunările Generale ale instanțelor aflate în raza Curții de Apel Oradea, au adoptat o poziție comună prin care critică dur modificările propuse pentru sistemul judiciar și avertizează că ar putea ajunge la suspendarea completă a activității instanțelor.
Potrivit publicației Bihoreanul, la ședințe au participat 151 de judecători din cele două județe. Magistrații susțin că există „atacuri sistematice la adresa independenței justiției” și denunță ceea ce numesc o încercare de subordonare a puterii judecătorești de către factorul politic.
În comunicatul transmis după întâlniri, judecătorii afirmă că asistă la o „degradare constantă a statului de drept în România”, exprimându-și îngrijorarea față de măsurile discutate în ultima perioadă cu privire la statutul și salarizarea magistraților.
De asemenea, aceștia au respins ca fiind „inacceptabile” prevederile din proiectul legislativ referitor la salarizarea judecătorilor și au anunțat că susțin punctele de vedere formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Deocamdată, instanțele din Satu Mare și Bihor își continuă activitatea în regim normal. Totuși, judecătorii au decis să amâne pentru o viitoare Adunare Generală luarea unei hotărâri privind eventuala oprire totală a activității instanțelor.
O astfel de măsură ar putea afecta semnificativ desfășurarea proceselor și soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor din cele două județe.

Date oficiale despre judecători (pe scurt):
Salariu mediu net: 14.000–20.000 lei/lună
Zile libere: peste 80/an (vacanță judiciară + sărbători + perioade fără ședințe)
Vârsta medie reală de pensionare: 52 de ani
Pensia medie: 25.400 lei net (actual), estimat 17.000 lei net pentru viitorii pensionari
asta doar date oficiale, realitatea e si mai ok pentru ei.
Exista A.I. de ce se tem să o folosească mai ales pe contraventii si fapte penale mai putin grave? Pentru că A.I.nu cere salar,bonificații,pensii,nu face grevă si nu poate fi influentat!