Ultima actualizare: azi, 19:20
Locale

Mircea Govor cere Guvernului să asculte vocea profesorilor, medicilor și funcționarilor

Deputatul sătmărean Mircea Govor a transmis, astăzi, în Parlamentul României, o declarație politică prin care atrage atenția asupra riscului apariției unor tensiuni sociale majore, pe fondul nemulțumirilor legate de proiectul noii Legi a salarizării unitare.

Parlamentarul susține că semnalele venite din partea sindicatelor din educație, sănătate, ordine publică, administrație și alte sectoare bugetare nu pot fi ignorate. În opinia acestuia, protestele anunțate de angajații din sistemul public reprezintă expresia unor preocupări legitime ale celor care contribuie zilnic la funcționarea statului.

Mircea Govor afirmă că România are nevoie de o reformă a salarizării, însă aceasta trebuie realizată prin dialog real cu partenerii sociali și cu respect pentru munca fiecărei categorii profesionale.

„O lege care generează proteste încă înainte de intrarea sa în vigoare trebuie analizată cu maximă atenție”, a transmis deputatul sătmărean.

Acesta a subliniat că profesorii, medicii, asistenții medicali, polițiștii, funcționarii publici și toți angajații care lucrează în interes public au nevoie de respect, predictibilitate și echitate. Govor mai spune că nicio reformă nu ar trebui să ducă la diminuarea veniturilor și că nicio categorie profesională nu trebuie să suporte costurile unor decizii luate fără consultare suficientă.

În final, deputatul a solicitat Guvernului să revină la masa dialogului, să asculte revendicările celor afectați și să corecteze prevederile care pot genera nedreptăți și tensiuni sociale.

„România are nevoie de reforme, dar reformele durabile se construiesc prin dialog, respect și consens social”, a mai transmis Mircea Govor.

16 comentarii

  1. LaMircea Răspunde

    si a dansatoarelor de la cluburiel de noapte? nu?
    daca asculte de acele voci tu nu ai mai avea cum sa fi unde esti, voi aveti nevoie de inculti care sa va voteze.

    • c-block Răspunde

      Place sau nu parlamentul ne reprezintă. Că doar din rândurile noastre sunt aleși, nu vin de pe Lună. De aia avem și panarama aia de fufă pot-istă acolo. Aia care vorbește în romglish. Si de aia era primar de sector în capitală unul cu almanahe.😉😠🥴😵‍💫😠😰 Fiți măi oameni buni puțin mai consecvenți și nu uitați că i-ați criticat! Și când votați judecați. Cu capul.

    • Vasy Răspunde

      @LaMircea – Daca asta nu e bun, atunci pe cine propui in locul lui? Hai sa te vad ce culoare esti.

  2. desma Răspunde

    chiar…pacanele mai functioneaza?..ptr, ca sunt salile deschise, si parca a votata in plenul judetean…ca se vor inchide?

  3. Boul de Mircea Răspunde

    Analfabetul de Govor, a citit ca un cioban această declarație politică, deoarece urmează să mai repete generala la școala din Supur, din clasa a IV, începând cu anul școlar 2026 – 2027, și dorește să nu fie lăsat repetent, cartea de el nu se prinde, ca nuca de perete.
    De fapt știi cât de prost este.

  4. xpert86 Răspunde

    Mă Baciule Govore, mai ascultați și voi ăștia din Ciuma Rosiei vocea rezerviștilor și în retragere, ca pe ăștia din sănătate și învățământ i-ați umplut până acum cu salarii de lux pline de tot felul de sporuri și spitalele înregistrează o grămadă de decese de persoane tinere și din școli ies mai mult inculți plini de șmecherii!!!

    • govor Răspunde

      daca vrei sa te distrezi, cauta inregistrarea. sa vezi cum radeau cei din sala de el.

    • European cu papion Răspunde

      Noroc cu armata că ne salvează. 🙂
      Vezi cszul dronelor de la Galați și Constanța, unde doar șansa a făcut să nu fie pierderi de vieți omenești civile.

      • 😱 Răspunde

        … și numai acum află publicul că suntem prostiți și radarul nostru luat pe 70 de milioane de euro nici nu prea vede dronele! Recunoscut doar acum!

  5. Zetea Răspunde

    Din tot sufletul, Mooie psd!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.