Ultima actualizare: azi, 17:18
Locale

Un bărbat de 67 de ani a condus cu permisul suspendat și a fost implicat într-un accident. Apoi s-a apărat: „Nu știam”

Judecătoria Satu Mare a pronunțat pe 19 iunie 2026 o sentință de condamnare împotriva unui bărbat de 67 de ani, din județul Vâlcea, cercetat pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice din județul Satu Mare în perioada în care dreptul său de a conduce era suspendat.

Fapta s-a petrecut pe 26 martie 2025, în jurul orei 15:30, când inculpatul se afla la volanul unui autoturism marca Citroën pe Drumul Național 19F, în județul Satu Mare. În acea zi a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, ocazie cu care polițiștii au constatat că permisul îi era suspendat în perioada 20 martie – 17 iunie 2025.

Suspendarea era consecința unui proces contravențional pe care bărbatul îl pierduse. Acesta formulase o plângere contravențională la Judecătoria Horezu, care i-a fost respinsă prin sentință în decembrie 2024. Hotărârea i-a fost comunicată personal în ianuarie 2025 și a rămas definitivă în februarie 2025, după ce inculpatul nu a mai atacat-o cu apel. Potrivit legii, suspendarea dreptului de a conduce se reia automat, fără nicio formalitate suplimentară, din momentul rămânerii definitive a hotărârii.

În apărarea sa, bărbatul a susținut că nu a știut că dreptul îi era suspendat la momentul accidentului, întrucât notificarea de la Serviciul Rutier a primit-o abia în mai 2025, după producerea evenimentului rutier. De asemenea, a arătat că în perioada respectivă lucra ca șofer și era plecat în cursă de luni până vineri, iar în weekenduri conducea fără să bănuiască că permisul îi este suspendat.

Instanța nu i-a acceptat această apărare. A reținut că inculpatul semnase personal dovada de primire a sentinței civile, nu formulase apel și nu predase permisul în termenul legal de 30 de zile, așa cum prevede legea. Mai mult, a invocat principiul conform căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii, care prevede explicit că suspendarea se reia fără nicio formalitate după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Instanța a respins și solicitarea avocatului inculpatului de a se renunța la aplicarea pedepsei, considerând că simpla aplicare a unui avertisment nu ar fi fost suficientă raportat la natura faptei.

În stabilirea pedepsei, instanța a aplicat legea penală mai favorabilă, respectiv reglementarea în vigoare la data comiterii faptei, înainte de modificările aduse Codului penal prin Legea nr. 116/2025, care a majorat cuantumul minim al zilei-amendă de la 10 lei la 60 lei. Inculpatul a beneficiat și de reducerea pedepsei cu o pătrime ca urmare a judecății în procedura simplificată, după ce și-a recunoscut fapta în fața instanței.

În final, Judecătoria Satu Mare l-a condamnat la o amendă penală de 5.100 de lei, calculată ca 170 de zile-amendă înmulțite cu 30 de lei pe zi, la care se adaugă 1.000 de lei cheltuieli judiciare către stat. Inculpatul are obligația să depună dovada plății integrale a amenzii în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. Dacă nu o face cu rea-credință, zilele-amendă neexecutate se vor transforma în zile de închisoare.

Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.