Casa din Oaș mutată la Cluj, apreciată la nivel învalt: „O casă cât istoria!”. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a transmis un amplu mesaj după ce prima casă evreiască din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei a fost dusă din Cămârzana, județul Satu Mare. Istoricul spune că edificiul este „o casă cât istoria” și subliniază că proiectul reprezintă o recuperare a memoriei unei comunități care a făcut parte din viața Transilvaniei.
Într-o postare intitulată „O casă cât istoria”, Ioan-Aurel Pop salută includerea gospodăriei din Cămârzana în patrimoniul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, unde aceasta va deveni prima casă evreiască expusă în cadrul muzeului.
Președintele Academiei Române arată că proiectul nu înseamnă doar salvarea unei construcții tradiționale, ci și recuperarea unei părți importante din istoria Transilvaniei.
„Casa evreiască din Cămârzana reflectă o lume care nu mai este. Dar este o lume care a fost vie”, scrie Ioan-Aurel Pop.
El amintește că, deși evreii din Transilvania au fost victime ale discriminării și ale Holocaustului, istoria lor în această regiune înseamnă și conviețuire alături de români, maghiari, sași, ucraineni și alte comunități.
„Muzeul Etnografic al Transilvaniei (…) ne invită să vorbim și despre altceva, anume despre conviețuire”, afirmă istoricul, adăugând că, de multe ori, oamenii au trăit împreună în bună înțelegere, respectându-și tradițiile și obiceiurile.
În mesajul său, Ioan-Aurel Pop evocă și episoade istorice din Maramureș și nordul Transilvaniei, inclusiv mărturii despre solidaritatea dintre români și evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și masacrul de la Moisei.
„Este frumos și bine că este așa. Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca este „al Transilvaniei”, iar Transilvania aparține tuturor locuitorilor săi. Unii dintre acești locuitori – și, de la un timp, nu puțini – au fost evrei, trăind preponderent în orașe. Dar au fost și evrei locuitori în sate și, lucru mai rar, evrei-țărani. În Maramureș și în zona Sătmarului au fost familii de evrei cultivatori de pământ și crescători de animale. S-au adunat multe mărturii în acest sens, pe care le cuprind arhivele, bibliotecile și muzeele. Eu am o astfel de mărturie orală, primită demult de la maestrul Harry Maiorovici, născut la Sighetu Marmației în 1918 și stins la Cluj-Napoca în anul 2000. El, care mersese pe jos la Viena ca să studieze muzica, care fusese trimis în lagăr, de unde se întorsese la 1945, el, care devenise unul dintre cei mai mari compozitori de muzică de filme din România. Harry Maiorovici și-a trăit „istoria” în România și mi-a povestit cum evreii și românii din Sighet erau în copilăria lui împreună, trăiau și munceau împreună și s-au apărat împreună de extremismul legionarilor, cu ajutorul deputatul țărănist Ilie Lazăr. Acesta, împreună cu țăranii români, i-au numit pe evrei „frații noștri” și nu au lăsat să fie dați „pe mâna proștilor”, oprind mișcarea antisemită. Iar de la Gheza Vida – artistul român de excepție, cu nume maghiar, în spatele căruia stă o stupefiantă poveste – știu despre masacrul de la Moisei, satul erou, ai cărui locuitori au fost decimați de fasciștii maghiari.
Masacrul de la Moisei a fost făcut la data de 14 octombrie 1944 de către unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, în două case de lemn aflate la ieșirea din comună. Au fost uciși 29 de români și 3 evrei. Atunci, conducătorii satului au fost chemați și li s-a ordonat să-i predea pe evreii de-acolo. S-a întrunit Sfatul bătrânilor și aceștia au decis că nu-i predau pe cei câțiva evrei, consătenii lor. La întrebarea de ce nu-i predau, fiindcă evreii erau „inamicii numelui de creștin” și „vânzătorii Mântuitorului”, cel mai bătrân a spus (în grai popular românesc, transpus aici literar): „Sunt evrei, dar sunt ai noștri și nu vi-i dăm!”. Impresionat de acest crud episod, artistul Gheza Vida a făcut ansamblul sculptural „Sfatul bătrânilor”. Cu asemenea momente de viață, este nefiresc să nu ai în Muzeul Etnografic al Transilvaniei mărturia trecerii prin această provincie românească și a evreilor. Evreii au viețuit, adesea au doar supraviețuit, dar au și conviețuit cu românii, maghiarii, sașii, ucrainenii, romii și alții de pe teritoriul României. Românii și maghiarii i-au discriminat de multe ori, i-au umilit pe evrei și au ajuns cu ei până la Holocaust. Nu există scuză pentru așa ceva, dar viața a mers de multe ori înainte și în bună înțelegere. Dacă nu ar fi fost bine, dacă nu ar fi fost de trăit aici, nu veneau evreii să se așeze printre înaintașii noștri, ci se duceau spre alte zări. Casa evreiască din Cămârzana reflectă o lume care nu mai este. Dar este o lume care a fost vie.
Când se vorbește la noi despre evrei, de regulă se vorbește despre discriminări, despre Holocaust, despre antisemitism. Muzeul Etnografic al Transilvaniei, prin secția sa în aer liber din Hoia, ne invită să vorbim și despre altceva, anume despre conviețuire. Uităm adesea că, atunci când nu s-au amestecat politicienii ca să ne decidă din afară soarta, nu a fost tocmai rău traiul nostru împreună, că ne-am respectat obiceiurile și sărbătorile, că ne-am apropiat, că ne-am chiar înrudit și că am avut momente frumoase de conviețuire”
Casa din Cămârzana, singura casă evreiască din muzeul clujean, a aparținut familiei Weinstein (Samuel Weinstein, soția sa și cei opt copii ai lor) membri ai comunității evreiești din Țara Oașului. După deportarea familiei, casa a rămas în folosința unei familii românești, iar în anii ’80 a fost donată Muzeului Județean Satu Mare, fără a putea fi însă valorificată muzeologic.
,,Din punct de vedere muzeologic, transferul într-un muzeu în aer liber a fost soluția optimă. În acest cadru, casa va beneficia de asistență specializată în conservarea construcțiilor din lemn și va deveni accesibilă unui public larg.
Prin amplasarea ei în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, secția în aer liber a Muzeul Etnografic al Transilvaniei, construcția va deveni un monument reprezentativ pentru istoria evreilor din această parte a țării, un obiectiv al memoriei și al dialogului cultural.
Demontarea și transferul efectiv al casei au reprezentat o operațiune logistică complexă. Casa a fost demontată și transportată la Cluj cu patru camioane, fiecare încărcat cu elemente de mari dimensiuni”, a transmis Tudor Sălăgean, manager al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Care istorie ? Țigla e din 1985, istorie a scris doar Ceaușescu. Duceți la muzeu Casa Poporului .