Anchetă de amploare. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare sunt implicați într-o anchetă privind tăierile ilegale de arbori din zona Țării Codrului (Maramureș), alături de colegii lor din Maramureș și de comisarii Gărzii Forestiere din Bihor, informează jurnaliștii de la vasiledale.ro.
Totul a pornit de la o sesizare anonimă potrivit căreia o partidă de pădure din comuna Oarța de Jos, aflată în administrarea Ocolului Silvic Ulmeni a fost scoasă la licitație. O firmă a câștigat dreptul de exploatare pentru 1.380 de metri cubi de masă lemnoasă, însă în realitate ar fi fost marcați pentru tăiere 1.231 de arbori.
La un control efectuat ulterior au fost descoperite 421 de cioate marcate cu un ciocan silvic fals, similar celui folosit de pădurar. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 300.000 de euro. Verificările în teren au fost realizate de polițiștii de la Delicte Silvice din Maramureș și din Satu Mare, alături de comisari ai Gărzii Forestiere din Bihor, iar suspiciunile din sesizarea inițială s-au confirmat.
Poliția sătmăreană derulează, la rândul ei, o anchetă separată, legată de o partidă de pădure din zona comunei Hodod, județul Satu Mare. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol s-au sesizat din oficiu, la 29 iunie, cu privire la o posibilă infracțiune de folosire fără drept și falsificare a dispozitivului de marcat:
„Din verificările efectuate până în prezent a reieșit că, dintr-o partidă autorizată spre exploatare din zona comunei Hodod, ar fi fost extras un volum de material lemnos mai mare decât cel aprobat, existând, totodată, suspiciuni privind marcarea unor arbori cu un ciocan silvic neautorizat. În cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în vederea stabilirii situației de fapt și identificării tuturor persoanelor implicate, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat pentru vasiledale.ro reprezentanta IPJ Satu Mare.
Ancheta a continuat câteva zile mai târziu, după un nou pont anonim potrivit căruia, în spatele unei ferme de porci, ferit de privirile oamenilor, s-ar afla o cantitate de material lemnos depozitat suspect. La fața locului, polițiștii au găsit 76 de metri cubi de lemn, despre care se presupune că ar proveni din pădurea comunei Oarța de Jos. Deocamdată nu se cunoaște modul în care buștenii au ajuns în acea zonă și nici cine i-a depozitat acolo. Cantitatea de lemn a fost confiscată de poliție.
Ancheta continuă, atât în cazul de la Oarța de Jos, cât și în cel legat de zona comunei Hodod, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.






Ma da ce faceti?Inca mai este sefa la mediu Buzoiana?Da ce faceti mai,vreti sa ne falimenteze asta impreuna cu Bolo si usr-ul?Ce mai asteptati,,sculati voi oropsiti ai sortii,voi astia saracii(precum olguta si aratarea cu doua picioare de langa ea si covrigarul ciumete ciolacu)ce mai asteptati?Inca nu v-ati ascutit cosoarele si bricegele sa incepeti o rascoala?O sa ajungeti saraci lipiti pamantului cu acesti guvernanti ilegali care va sufla tot venitul,va sparg toate afacerile veroase din care voi ati saracit de 30 de ani ca ati ajuns piele pe os.O sa ajungeti sa nu aveti cu ce plati ditamai conacele pe care v-i le-ati construit din saracia voastra si din bogatia bietului bobor supt din toate partile.Cum se poate asa ceva ca o muiere de teapa ei sa va saraceasac in asa hal?V-ati pierdut toata demnitatea si babatia in prezenta unei muieri?Si aveti langa voi si ,,saraca”justitie care va impinge din spate da de o sa porniti vreo invalmaseala care sa-i mature pe astia din guvern.Saracutii de voi cum ati mai taiat voi sutele de hectare de padure si ati saracit de tot facandu-va averi colosale de pe spatele bogatului bobor.Huuuuuoooo leprelor sobolani pricajiti si….saraci lipiti pamantului.