Curtea de Apel București a stabilit, luni, revocarea măsurii controlului judiciar pentru Viorel Pașca și a celor patru membri ai familiei sale, în dosarul azilelor din județul Bihor.
Judecătorii au respins contestaţia procurorilor DIICOT, care au solicitat arestarea preventivă, însă au admis cererea inculpaţilor de revocare a măsurii controlului judiciar, iar decizia este definitivă.
“Respinge ca nefondată contestaţia formulată de PICCJ-DIICOT împotriva încheierii din data de 02.07.2026 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti. Admite contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi (n. red. – Viorel Paşca, soţia sa şi cei trei fii) împotriva încheierii din data de 02.07.2026 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti”, se arată în minuta Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa a desfiinţat „în parte” încheierea din 2 iulie, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti şi, rejudecând, respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casaţie şi Justiţie şi DIICOT cu privire la cei şase inculpaţi.
„Înlătură dispoziţia privind luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţi (…) şi menţine dispoziţiile încheierii contestate privind cheltuielile judiciare”, mai arată Curtea de Apel Bucureşti, a cărei hotătâre este definitivă.
Curtea de Apel Bucureşti era aşteptată să decidă săptămâna trecută cu privire la contestaţia procurorilor DIICOT la decizia Tribunalului Bucureşti de a-i plasa pe cei şase inculpaţi sub control judiciar, însă pronunţarea a fost amânată. Anterior, magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Paşca şi a apropiaţilor săi.
“Nu îmi este ruşine de activitatea mea de 20 de ani, în care am încercat să ajut, în care am încercat să fiu de folos, să aduc un plus în societate, în viaţa acestor oameni care nu mai aveau pe nimeni, oameni de care s-a lepădat toată lumea, familii, instituţii, statul român şi aşa mai departe. Am încercat să le fim de folos acestor oameni, am încercat să le salvăm viaţa şi nu exagerez când spun asta, pentru că veneau din condiţii extrem de defavorabile şi, repet, am conştiinţa împăcată, n-am vrut niciodată să fac rău”, afirma Viorel Paşca, săptămâna trecută, la Curtea de Apel Bucureşti.
Alături de Viorel-Teodor Paşca, au fost reţinuţi iniţial soţia sa, Florica Paşca, cei trei fii, Viorel-Emanuel, Abel-Timotei şi Daniel-Sabin Paşca, precum şi Delia Mioara Păcală, coordonatoarea activităţilor de la azilele ilegale din Bihor şi cea care gestiona direct personalul şi internările.
Decizia din 2 iulie, prin care, ulterior, aceştia au fost plasaţi sub control judiciar a fost atacată de către procurorii DIICOT la Curtea de Apel Bucureşti.
Dosarul instrumentat de DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat complex, acuzat de trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor. Această investigaţie a scos la iveală modul în care sute de persoane vulnerabile – vârstnici, persoane cu dizabilităţi psihice grave şi oameni fără adăpost – au fost transformate în simple “surse de venit” sub paravanul unei activităţi caritabile.
Procurorii spun că grupul infracţional a fost constituit în cursul anului 2020 de către Viorel-Teodor Paşca, liderul reţelei, împreună cu soţia sa şi cei trei fii ai săi. Reţeaua funcţiona sub paravanul Asociaţiei “Dumbrava DPG” (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizaţie umanitară, dar care în realitate nu deţinea licenţele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale.

O decizie corecta! Probabil ar trebui sa fie apreciat.
Sa-i transmiți lui Pasca sa-ti rezerve o camera si un loc de veci pe campul din localitate!!!
Ei, acum va deveni interesant! Că acum se trezesc că și-au dat singuri la gioale cu marea intervenție. Sunt niște instituții care nu și-au făcut treaba ba mai mult de atât s-au spălat pe mâini și au pasat problema la el. Și acum toți se trezesc că nu a fost bine. Păi sigur nu a fost bine, nu a fost corect. Nici față de oameni, nici față de Pașca. Ăla probabil de bună credință a încercat să facă ceva mânat și de Biblia pocăită. Cam așa își bate joc statul de bolnavi sau bătrâni. Sau de cine apucă. Urmează un roman foileton în actul de trimitere în justiție? Numai întreb. Că acolo ar cam trebui reproduse toate chestiile, toate lucrurile prin care de 20 de ani pe puțin statul prin instituțiile sale a aruncat problema peste gard la el. Că era mai comod. Ei și acuma vedem riposta. Că nu cred că pocăitul fiind încolțit nu va deschide gura.
PS. În țara asta nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Și dacă nu era în regulă, că nu era clar, trebuia demult blocată funcționarea ONG-ului și punct. E așa simplu.
PS2. Vă dați seama ce economie mizerabilă a fost în stare să facă statul pasând problema celor cca. 3000 de oameni sau câți or fi fost în total că numai ei știu câți au avut acolo, în 20 de ani pe capul lui? Îmi vine să vărs.
PS3. Nu sunt pocăit, sunt catolic și nu-i simpatizezi pe ăștia dar toate au o limită.