Ultima actualizare: azi, 13:32
Locale

VIDEO. Drumeție în Cămărzana. Splendida zonă inclusă în Via Transilvanica

Țara Oașului se pregătește să-și primească drumeții. În Munții Oașului au loc, în aceste zile, ultimele pregătiri pentru Via Oaș, traseul turistic care va pune în valoare unele dintre cele mai spectaculoase zone ale județului Satu Mare și care urmează să fie conectat cu Via Transilvanica. În mai multe puncte se lucrează în paralel la marcarea traseelor.

Duminică, un grup de iubitori de munte, sub îndrumarea Mihaelei Grigorean, a lucrat la marcaje în zona Cămărzana. Punctul de întâlnire a fost la Poarta Zânelor, pe hotarul dintre Cămărzana și Turț Băi, de unde participanții au pornit prin pădurile și munții Cămărzanei, în direcția centrului satului.

Pe parcurs au fost realizate marcaje turistice, astfel încât drumul să poată fi urmărit mai ușor de cei care vor ajunge în zonă. În paralel, acțiuni similare au loc și în alte puncte din Țara Oașului, pe măsură ce noul traseu începe să prindă contur.

Mult mai mult decât o simplă drumeție

Cei care vor parcurge traseele din zona Cămărzanei vor descoperi nu doar peisajele spectaculoase ale Munților Oașului. Drumul trece prin păduri cu arbori seculari, pe lângă izvoare naturale și gospodării tradiționale oșenești, iar în multe locuri drumeții pot întâlni turme de oi și oameni ai locului.

Tocmai întâlnirile cu localnicii pot transforma o simplă drumeție într-o experiență aparte. Oamenii încă păstrează povești și legende ale acestor locuri, transmise din generație în generație, iar unele dintre ele pot fi auzite chiar de la cei întâlniți pe drum.

Astfel, Via Oaș își propune să fie mai mult decât un traseu montan: un drum prin natură, sate, tradiții și poveștile comunităților din Țara Oașului.

Un traseu de aproximativ 300 de kilometri prin 13 localități

Proiectul Via Oaș este dezvoltat la inițiativa Asociației Patrimoniul Țării Oașului, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și al autorităților locale. Traseul este gândit pentru turism lent și nemotorizat și va putea fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau chiar călare. Potrivit Consiliului Județean, traseul este proiectat să ajungă la aproximativ 300 de kilometri și să lege 13 localități din Țara Oașului.

În proiect sunt cuprinse Negrești-Oaș, Batarci, Bixad, Călinești-Oaș, Cămărzana, Certeze, Gherța Mică, Orașu Nou, Racșa, Tarna Mare, Târșolț, Turț și Vama. Scopul este punerea în valoare a patrimoniului natural, cultural și etnografic al zonei și dezvoltarea turismului în comunitățile prin care trece traseul.

@portalsm

Drumeție în Cămărzana. Splendida zonă inclusă în Via Transilvanica #stiri #satumare #viatransilvanica #drumeție #camarzana

♬ original sound – portalsm – portalsm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.