Primăria Satu Mare a răspuns dur solicitării de soluționare amiabilă venite din partea Beny Alex, respingând categoric cererea de despăgubiri de 26 de milioane de lei. Instituția susține că suma cerută nu are acoperire reală, iar ultima expertiză ar arăta investiții de doar 15 milioane de lei în evidențele contabile ale firmei, nu 26 de milioane cât pretinde compania.
Municipalitatea consideră demersul Beny Alex drept o formă de șantaj la adresa administrației și a locuitorilor, susținând că firma nu și-a respectat obligațiile contractuale și a lăsat ștrandul într-o stare degradată: „instalații uzate, infrastructură distrusă, aspect dezolant”, potrivit Primăriei.
Autoritățile arată că, încă din 2021, Beny Alex a anunțat că nu va mai deschide ștrandul și nu a predat amplasamentul, deși contractul de concesiune fusese reziliat. În replică, Primăria a cerut în instanță despăgubiri de 6,2 milioane de lei pentru nefolosirea ștrandului din momentul rezilierii.
Potrivit municipalității, nu există temei contractual pentru plata unor despăgubiri către Beny Alex, iar firma ar fi cea care ar trebui să despăgubească orașul pentru prejudiciile aduse patrimoniului public. Primăria mai afirmă că nu va accepta niciun compromis și că va continua demersurile legale pentru recuperarea integrală a ștrandului.
Redăm, mai jos, răspunsul Primăriei Satu Mare:
Municipiul Satu Mare nu va plăti, pe „cale amiabilă”, niciun leu pentru un ștrand aflat în ruină, distrus de o firmă care acum îndrăznește să ceară despăgubiri de 26 milioane de lei. Este exclus ca banul public să fie folosit pentru a recompensa un partener contractual care nu și-a îndeplinit obligațiile. Mai mult, având în vedere starea dezastruoasă în care se află ștrandul, considerăm că nu Primăria este cea care trebuie să ofere despăgubiri, ci firma Beny Alex trebuie să despăgubească municipiul pentru prejudiciul adus patrimoniului public. Inclusiv ultima expertiză arată că, în evidențele contabile ale firmei Beny Alex, „investițiile” realizate sunt de doar 15 milioane de lei.
Beny Alex refuză să predea ștrandul
Propunerile venite din partea firmei Beny Alex de a găsi o „soluție amiabilă” nu sunt altceva decât o încercare palidă de șantaj la adresa administrației locale. O firmă care a demonstrat că nu respectă contractele și care a lăsat în urmă un ștrand distrus nu are credibilitate pentru a cere despăgubiri. În spatele acestor demersuri, identificăm o tentativă de presiune sprijinită de anumite grupuri de interese și susținători politici, care încearcă să forțeze administrația să accepte o soluție nefavorabilă orașului.
Nu vom accepta niciun compromis care să afecteze interesele locuitorilor municipiului Satu Mare. Bunurile orașului, inclusiv ștrandul, aparțin de drept comunității și nu pot fi folosite ca monedă de schimb.
Prin adresa nr. 197/28.04.2021, înregistrată la Primăria Municipiului Satu Mare sub nr. 25909/04.05.2021, S.C. Beny Alex S.R.L. a comunicat faptul că, având în vedere riscul financiar generat de existența litigiilor, precum și obligația de plată stabilită prin Sentința civilă nr. 243/28.12.2020, nu va proceda la deschiderea ștrandului la data de 01.05.2021. Beny Alex S.R.L. nu a procedat la predarea amplasamentului și a bunurilor care, potrivit prevederilor contractuale, urmează să revină concedentului, deși societatea a comunicat anterior că nu mai intenționează să continue exploatarea obiectivului.
La rândul său, Municipiul Satu Mare a formulat o acțiune prin care cere firmei Beny Alex despăgubiri în valoare de 6,2 milioane de lei pentru nefolosirea ștrandului din momentul rezilierii contractului de concesiune.
Șantaj
Primăria Satu Mare a luat act de ultimele declarații și „propuneri” venite din partea firmei Beny Alex, referitoare la așa-zisa „soluționare amiabilă” a situației ștrandului municipal. Considerăm încercarea firmei Beny Alex de a obține 26 milioane de lei despăgubiri drept un act de șantaj la adresa municipiului și a locuitorilor săi. Este inadmisibil ca o firmă care a avut în administrare un bun public și care a contribuit, prin neglijență sau lipsă de investiții, la degradarea acestuia să pretindă acum bani din bugetul local.
Mai mult, deși a cerut Primăriei să formuleze un răspuns în termen de 7 zile la solicitarea de ”rezolvare amiabilă” a litigiului, Beny Alex a ieșit la atac în mass-media locală după doar 3 zile de la solicitare.
Situația de pe teren spune totul: ștrandul arată ca o ruină. Instalațiile sunt uzate, infrastructura este degradată, iar aspectul general este unul dezolant.
Nu există un temei contractual în baza căruia Municipiul Satu Mare să datoreze Beny Alex S.R.L. despăgubiri reprezentând valoarea investițiilor efectuate sau alte pretinse prejudicii ca urmare a încetării contractului:
-încetarea contractului de concesiune nu poate fi imputată Municipiului Satu Mare;
-preluarea bunurilor de retur și a investițiilor realizate pe amplasament reprezintă o obligație ce decurge din prevederile contractuale;
-nu este identificat un temei contractual pentru acordarea unei despăgubiri către concesionar;
-Beny Alex S.R.L. are obligația de a proceda la predarea amplasamentului și a bunurilor care, potrivit contractului, urmează să fie transferate concedentului.
În aceste condiții, nu Primăria are obligația de a oferi despăgubiri, ci firma Beny Alex este cea care ar trebui să despăgubească municipiul pentru daunele aduse patrimoniului public. Toate demersurile noastre sunt îndreptate către redobândirea integrală a acestui spațiu și refacerea lui pentru comunitate, nu pentru interesul unor firme sau al susținătorilor lor politici.
Vom continua să acționăm pe calea legală pentru a apăra patrimoniul orașului Satu Mare și pentru a recupera daunele provocate de firma Beny Alex. În cele din urmă, ștrandul municipal va fi redat sătmărenilor.

Sper că nu sunt interese în favorizarea ștrandului de la ieșirea din SM.
Beny Alex face favorizare pentru Aquastar, asa se pare.
Eu cred că este exact invers.
Pentru un pic de reparatii e acoloTarr, se știe.
DAR OARE DE CE L-AI DISTRUS PĂCĂLICIUL E MAFIOT???NU TI-E RUȘINE VREI SĂ IEI ȘTRANDUL CU JAPCA DE LA BENY ALEX CARE A INVESTIT ȘI LA FĂCUT FUNCTIONAL!!!!DAR NA NU AI CE CERE DE LA ADMINISTRAȚIA MAFIOTĂ HOAȚĂ ȘI ȘOVINĂ UDMR!!!
Părerea nea sinceră e că ar trebui să lași naibii baltă prostiile pe care le consumi. Îți afectează minimul de inteligență pe care o mai ai.
Esti in afara oricarei limite a gandirii logice si normale.
Vad ca Frectia Diana isi face efectul.
La bostanul copt pe care-l poartă în loc de cap e cam indiferent ce mai face sau zice. 🤪🤣🤣🤣
TINTAS = COZMA : ACELASI MIZERIE
PLUS BOLOVAN CARE DISTRUGE ECONIMIA NATIONALA!
PNL = HOTII
cam nu. este inregistrare inca pe you tube unde betivul de gabor face ca toti dracii in fata lui coica, atunci cand s-a putut sa intrerupa contractul(tinea cu tantas atunci). s-au dat ungurii unde picau banutii atunci cand nu erau la putere. cand au auns taie si spanzura. usr in varianta maghiara. pe pocaiti i-a interesat numai banii nu partidul. erau inscrisi in pd si stateau la palinci cu ciocan. udmr era ciscas atunci.
@unul – De unde era sa stie cineva ce fel de om e Tantas ???? Normal ca il credeai om serios si alea alea iar Coica nu a vrut sa faca nimic pentru ca asa a fost el (sti bine ce a facut in perioada de trista amintire)… deci nu ca a fost el vreun mare vizionar… o strula!
Noi ai trebui să întelegm un lucru. Apa termală de la noi este curativ foarte-foarte asemănătoarw cu apa de la Hajdúszoboszló. Practic e 99% identic! Când ingurii au deschis ștrandul de acolo acum 100 de ani aveau două opțiuni Hajfúsxoboszló sau Csenger. Au ales prima variantă din două motive. Era aproape de un oraș mare (Debrecen) și era mai departe de graniță. Atunci antipatia după Trianon era și mai puternică. Apa de la noi e bună la boli cum e cea de la unguri. Apa de la Tășnad sau Beltiug ori Acâș-Mihăieni e altfel. Iar cea de la Felix e din strate și mai vechi, e absolut diferită. Apa de la Tășnad e mai bogată în litiu și e indicat preponderent la reumatisme și parțial pentru boli ginecologice. Că noi nu știm să exploatăm ce avem sub noi, această mare oportunitate ne descalifică clar. Și la unguri se practică si încălzirea clădirilor ștrandului cu pompe de căldurâ folosind apa încă caldă care se evacueazâ. Exempluvde xare știu concretve Pe cănd la noi ????
Exemplu concret ștrandul de la Nyírbátor.
din ce tin minte, conform compozitiei chimice, cea mai buna este aia de la mihaieni. mai buna decat ea e aia de la beltiug, dar curge pe sant.