Ultima actualizare: azi, 10:57
Locale

Ambulanță în misiune, implicată într-un accident în județul Satu Mare. Cum s-a produs impactul

Un accident rutier în care a fost implicată o ambulanță a avut loc miercuri dimineață, 2 septembrie, pe DN19, în localitatea Moftinul Mic. Potrivit polițiștilor, o femeie de 50 de ani, din Carei, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul în care a virat la stânga și a intrat în coliziune cu ambulanța.

Autospeciala Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare era condusă de un bărbat de 28 de ani și avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.

Redăm, mai jos, informarea transmisă de IPJ Satu Mare:

„La data de 2 septembrie a.c., la ora 09:00, polițiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Carei au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale pe Drumul Național 19, în localitatea Moftinul Mic.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 50 de ani, din municipiul Carei, în timp ce conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj spre stânga, intrând în coliziune cu o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare, condusă de un bărbat de 28 de ani, din municipiul Satu Mare, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma accidentului nu au existat victime omenești, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Față de femeie, polițiștii vor lua măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.