Ultima actualizare: azi, 18:05
Locale

Caz delicat în Satu Mare. O fată de 13 ani a rămas însărcinată, iar adolescentul de 17 ani a ajuns în instanță

Un adolescent din județul Satu Mare, în vârstă de 17 ani la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru viol săvârșit asupra unui minor, în această săptămână, după ce ar fi întreținut relații intime cu o fată de 13 ani, care ulterior a rămas însărcinată și a născut un copil. Potrivit documentelor instanței, cei doi se cunoșteau de mai mult timp și aveau o relație, iar fata a declarat în fața anchetatorilor că relațiile au fost consimțite.

Cei doi s-ar fi cunoscut în primăvara anului 2024, în Halmeu, unde se aflau la cules de căpșuni împreună cu familiile lor. La început ar fi fost prieteni, iar ulterior între ei s-ar fi legat o relație.

Potrivit rechizitoriului, în ianuarie 2025, adolescentul, care avea atunci 17 ani, ar fi întreținut relații intime cu fata, în vârstă de 13 ani. În urma acestora, minora a rămas însărcinată, iar în data de 9 octombrie 2025 a născut un băiat.

Polițiștii au fost sesizați în octombrie 2025 cu privire la situația minorei. Din declarația acesteia rezultă că relația dintre cei doi ar fi continuat și după întoarcerea de la culesul de căpșuni, iar la un moment dat și-ar fi dat seama că este însărcinată. Ulterior le-ar fi spus părinților, iar familiile celor doi ar fi discutat și ar fi acceptat relația.

Fata a declarat că între ea și tatăl copilului există în continuare o relație bună, că acesta o vizitează și se implică în creșterea copilului. De asemenea, aceasta a precizat că nu ar fi fost constrânsă și că a fost de acord cu relația. Nu s-a constituit parte civilă în dosar.

La rândul său, adolescentul a declarat că cei doi s-ar fi cunoscut tot la cules de căpșuni și că ulterior au început o relație. Acesta a susținut că raportul intim ar fi avut loc o singură dată, în ianuarie 2025, și că fata ar fi fost de acord. După ce a aflat despre sarcină, familiile ar fi decis ca cei doi să păstreze copilul și să continue relația.

Chiar dacă fata a declarat că relațiile au fost consimțite, procurorii au încadrat fapta drept viol săvârșit asupra unui minor, având în vedere vârsta acesteia la momentul faptelor. Adolescentul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis în 9 iulie 2026 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Satu Mare, iar judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului, a probelor administrate și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății. Încheierea a fost pronunțată în 1 septembrie 2026 și poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

4 comentarii

  1. Gelu Răspunde

    Viol fără nici o constrângere ba chiar de plăcere….doar in Romania e posibil așa ceva! 2 minori fac sex de plăcere iar băiatul e de vină că fata a fost de acord!

    • Absurdistan Răspunde

      Iar procuror, ca la aia 400 de necajiti “salvati” din Bihor tot de un procuror!
      Ba da s-au terminat astia d’alde Nordis, Buzatu, de urmarut penal si va ochpati de copii care se indragostesc si comit marea unfractiune de a urma cursul firesc al… naturii?
      Poate ar trebui sa va adaptati legile la evolutia naturala, ca ceasul biologic al unei adolescente de 13-14 ani din 2026 nu mai e de mult acelasi cu cel din 19xx de cand dateaza… legea! Pubertatea apare mult nai repede, dezvoltarea fizica la fel, si hormonii si feromonii nu stau in cifrele varstei sau in articolele din codul penal!
      Adica familiile sunt de acord cu relatia tinerilor, fata a fost de acord, nu a foat fortata, se iubesc, natura a fost si ea de acord, au un bebe, vor sa ramana impreuna sa isi faca o familie si vine procurorul statului roman sa il arunce pe baiatul ala un puscarie!!!
      Mare foame de dosare finalizate cu condamnari nu-i asa?
      Si pentru a bifa procurorul ala inca o “reusita” distruge linistit vietile unor indragostiti aflati la inceput de drum!
      Adica o mamica foarte tanara care va creste un copil fara tata e de preferat in acceptiunea statui roman un loc sa ii ajute la inceput de drum sa devina o familie normala?!?
      Doamne, daca si asta mai e lege, justitie, corectitudine, onoare, atunci dati-i bataie, faceti dosare penale la 3 sferturi din cipii si adolescentii din scolile generale si liceele din tara asta minunata…

  2. Porcar Răspunde

    Porcar sm un tomberon plin de voma al stirilor. Nu mai stiti ce rahaturi sa nascociti sa va faceti trafic pe site. Prostitutia e meserie nobila fata de ce e mizeria asta de site, care n-are nici o legatura cu jurnalismul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.