Elevii din Satu Mare, la fel ca cei din întreaga țară, se pregătesc pentru prima vacanță din anul școlar 2026-2027. Aceasta este ultima săptămână de cursuri din primul modul.
Potrivit structurii oficiale a anului școlar, cursurile se desfășoară până vineri, 23 octombrie, inclusiv. De sâmbătă, 24 octombrie, elevii intră în vacanță. Vacanța va dura până duminică, 1 noiembrie, iar copiii se vor întoarce la școală luni, 2 noiembrie.
Astfel, elevii vor avea nouă zile consecutive libere, dacă sunt incluse și cele două weekenduri. Al doilea modul de cursuri va începe pe 2 noiembrie și se va încheia marți, 22 decembrie.
Următoarea vacanță va începe miercuri, 23 decembrie, și va dura până pe 10 ianuarie 2027. Anul școlar 2026-2027 a început pe 7 septembrie și, pentru majoritatea elevilor, se va încheia pe 18 iunie 2027.
