Incendiu în Ciuperceni. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Ciuperceni, cu pericol de propagare la un atelier în care este depozitată cherestea.
La fața locului au fost mobilizate inițial două autospeciale de stingere cu apă și spumă precum și o autospecială de primă intervenție și comandă.
În sprijinul echipajelor operative a fost solicitat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Livada.
Pentru eficientizarea misiunii, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă o autospecială de stingere.
Din primele informații proprietarul imobilului a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, fiind preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.


