Șoferul care a făcut accident pe Centura municipiului Satu Mare a fost reținut! Cu alcoolemie uriașă, bărbatul s-a izbit cu mașina de un stâlp de iluminat.
Ce spune poliția:
La data de 15 octombrie, ora 07:21, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui eveniment rutier, pe VODN 19 H intersecție cu strada Careiului, din municipiul Satu Mare.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 31 de ani, din localitatea Dorolț, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un indicator rutier, ulterior fiind proiectat într-un stâlp de iluminat public.
În urma accidentului nu au existat victime omenești, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1.43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa: IPJ Satu Mare

Nu mai vindeți alcool pe (semi)centura SM.
Acum poate zice și el că a câștigat o centură, nu? 😉🤣
La peste 0.8mg/l permis conducere anulat. Punct. Vezi cum se potolesc soferii.
👍Dar să fii așa beat și să te urci la volan mi se pare inconștiență curată. Nu față de tine ci în primul rând față de ceilalți. Am văzut un mare patron din Păulești, nu patron de ceva bar ci ceva mare (a decedat deja) care în public așa lejer arunca pe după guler 200 de coniac și după care se urca imediat la volan de parcă nu băuse nimic. Asta la ora 9 dimineața. Zicea cineva că asta era pe post de kaveu la el. Și când a murit citeam prin ziar că vai ce băiat giorno, cuminte a fost! No bine, nu am zis nimic. Sunt prea mulți care conduc cu alcool la bord. Iar de câțnd a apărut în meniu și drogurile deja e prăpăd.
De aceea am scris. Peste 0.8mg/l anulat permisul pt cel putin 10 ani. Sa aiba timp alcoolul, ca sa dispara din sange.
De alte substante sa nici nu vorbim.