Deși toată lumea s-ar fi așteptat să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, mai ales după ce a dispărut aproape o lună de zile cu banii clienților, fostul administrator al Agenției de Turism „House of Travel” din Satu Mare, Robert Tarr a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Magistrații au luat această decizie ieri, după ce Robert Tarr a fost prins marți, 6 septembrie, în apropiere de Gura Humorului. Polițiștii l-au adus la Satu Mare unde a stat încarcerat 24 de ore în arestul IPJ.
În perioada ianuarie – august, Robert Tarr a înșelat mai multe persoane fizice, prin oferirea unor pachete turistice externe și bilete de avion pentru care a încasat sume de bani cuprinse între 100 și 4.100 de euro, fără a mai face ulterior demersuri către tur-operatori și companii aeriene privind contractarea și achitarea serviciilor turistice. Apoi, în data de 9 august, acesta a dispărut din Satu Mare cu banii clienților, cauzând un prejudiciu de 44.100 euro.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a 19 infracţiuni de înșelăciune și 12 infracțiuni de înșelăciune calificată, adică 31 de capete de acuzare.