Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

UPDATE Focuri de armă la Satu Mare. Spărgători prinşi în flagrant!

arma-politia

UPDATE. Focuri de armă la Satu Mare. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a explicat, într-un comunicat de presă, cum s-a petrecut totul:

Patru persoane, surprinse în flagrant de către patrula de ordine și siguranță publică în timpul comiterii unui furt, au fost reținute pentru 24 de ore. Pentru prinderea acestora  a fost nevoie de somație prin folosirea unui foc de armă.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, aflați în serviciul de patrulare în echipaje mixte cu jandarmii, în seara zilei 02.01.2017, s-au sesizat din oficiu despre faptul că patru persoane au sustras, în jurul orei 21.00,  mai multe anvelope noi din depozitul unei societăți comerciale  situat pe strada Bujorului din municipiul Satu Mare și încearcă să părăsească zona cu un vehicul.

 Polițiștii au reușit  identificarea și oprirea în trafic a vehiculului în cauză, pe strada  Alexiu Berinde, moment în care doi dintre pasageri au sărit din autoutilitară și au fugit, escaladând gardul unui teren viran din apropiere. S-a trecut la urmărirea lor iar întrucât aceștia nu s-au supus somațiilor repetate de oprire, unul dintre polițiștii echipajului a executat un foc de armă în plan vertical, în urma căruia cei doi s-au conformat.

Astfel au fost identificați toți cei patru bănuiți în comiterea furtului, respectiv trei bărbați din Satu Mare, unul de 45 de ani, aflat la volan, unul de 42 de ani și unul de  27 de ani, respectiv un al patrulea bărbat de 36 de ani din comuna Apa, care în prezent sunt cercetați în stare de reținere sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de 03.01.2016 să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Sursa: Poliția Satu Mare

ORA 8:00 – Focuri de armă la Satu Mare. Poliţiştii sătmăreni au fost nevoiţi azi noapte să tragă câteva focuri de armă pentru a-i prinde pe mai mulţi bărbaţi care dădeau o spargere. Totul s-a întâmplat la un depozit de cauciucuri situat lângă podul Golescu. Polițiștii de la ordine publică au văzut că se petrece ceva suspect, adică patru bărbați încarcă într-o dubă cauciucuri, iar când s-au apropiat aceştia au încercat să fugă. Doi bărbaţi au fost prinşi, iar doi au luat-o la fugă spre rampa de urcare pe pod dinspre Satu Mare Shopping Plaza. Aceşti doi bărbaţi nu au oprit, iar poliţiştii i-au somat verbal, după care au tras câteva focuri de armă în plan vertical pentru a-i avertiza. Atunci bărbaţii s-au culcat la pământ şi au fost încătuşaţi.

Poliţiştii i-au condus la secţie pentru investigaţii. Se pare că aceştia au mai avut probleme cu poliţia şi tocmai încercau să fure zeci de cauciucuri de maşini.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.