Ultima actualizare: azi, 07:36
Locale

Poliţist sătmărean trimis în judecată în stare de arest preventiv

minor arestatProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului MAN COSMIN VASILE, la data faptelor agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită, 
– trafic de influență. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În perioada aprilie-decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile, în calitate de agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, a pretins de la o persoană cercetată într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „amenințare” (martor în cauză) să achite contravaloarea unui teren de 1.400 mp cu o valoare de circulație de aproximativ 19.600 euro de euro, ce urma să fie achiziționat de polițist în perioada imediat următoare.

Pe fondul refuzului exprimat de proprietarul acelui teren de a-l înstrăina, în cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile a pretins aceleiași persoane să-i transfere proprietatea unui teren de 800 mp, în valoare de aproximativ 11.200 euro, situat în imediata vecinătate a locuinței acestuia, fără ca polițistul să achite prețul respectiv.

În compensație, inculpatul Man Cosmin Vasile l-a asigurat pe martor că va întocmi cu celeritate un referat cu propunere de clasare a cauzei în care acesta din urmă era cercetat, lucru pe care l-a și făcut ulterior.

În continuare, inculpatul i-a promis aceleiași persoane că va interveni pe lângă procurorul de caz, față de care a lăsat să se creadă că are influență, pentru ca acesta să emită cât mai repede o soluție favorabilă martorului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Satu Mare, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză. 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție. 

Sursa: DNA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.