Ultima actualizare: ieri, 21:11
DRM
Locale

Planetariu mobil interactiv, deschis la Satu Mare (FOTO)

planetariuPrimul planetariu mobil din România a fost deschis azi la Satu Mare. Spectacolele au loc la Casa Meşteşugarilor (fostul Cinema Popular), de pe strada Ștefan cel Mare, din 14 și până în 17 februarie, între orele 9:00 și 18:00.

Astfel, copiii pot afla lucruri noi despre univers, constelații, asteroizi, exploratori ai universului, Galileo Galilei sau robotul Curiosity, în cadrul unei serii de proiecții spectaculoase însoțite de prezentări interactive, care se desfășoară într-un dome mobil cu diametrul de 8 metri și înălțimea de 5 metri.

”Scriem istorie la Satu Mare. O săptămână astronomică. Este pentru prima dată când un planetariul mobil destul de mare, de 8 metri diametru și 5 metri înălțime se află la Satu Mare. Suntem bucuroși că părinții și profesorii conștientizează că astronomia poate deveni o prioritate pentru educația copiilor. Noi mergem în majoritatea orașelor care nu au planetariu fix tocmai pentru a compensa lipsa acestor planetare fixe din orașele mai mari. Dar nu toate planetariile sunt suficient de educaționale, nu sunt interactive. Se proiectează doar filme. Noi încercăm să facem un spectacol în care cuvântul interacțiune și prezența unui povestitor care răspunde la întrebări și provoacă copii să fie o prioritate. Credem că este cel mai important lucru”, a declarat Adrian Filpișan, inițiatorul și coordonatorul principal al Planetariului Mobil Educațional.

Până în prezent s-au înscris peste 800 de persoane, dar se așteaptă ca numărul lor să crească până vineri.

Proiectul este unul unic prin caracterul său educațional și interactiv. Planetariul Mobil Educațional vine să suplinească lipsa unor astfel de spectacole în multe orașe ale țării. Prezentarea de la Satu Mare poartă titlul „Exploratori ai Universului: Galileo Galilei și Curiosity” și va conține o hartă 1:1, însoțită de explicații, informații privitoare la exploratorii spațiului, constelații și planete, dar și o proiecție 3D a unor asteroizi în mișcare, care poate fi urmărită fără ochelari speciali. De asemenea, cei prezenți la eveniment se vor lăsa purtați de telescopul Hubble în tainele universului, iar la sfârșit vor putea cunoaște un astronaut de pe Stația Spațială Internațională.

Spectacolele se vor desfășura din oră în oră, cu începere la orele fixe. Durata unei proiecții este de aproximativ 50 de minute, iar prețul unui bilet de 11 RON. Domul în care se vor desfășura spectacolele are o capacitate de primire pentru 60 de persoane.

Accesul la eveniment se face fie pe bază de rezervări la 0752690245 sau [email protected], fie cu 15 minute înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile. Vârsta minimă recomandată pentru vizitatori este de 4 ani, cu însoțitor adult.

Proiectul Planetariu Mobil Educațional este o inițiativă a Asociației Astronomice Pluto. Evenimentul de la Satu Mare se va desfășura în parteneriat cu Casa Meşteşugarilor și Calendarul Magic.

3 comentarii

  1. Marcel Răspunde

    Felicitari organizatorilor, dar cel care a scris articolul putea macar sa indice si adresa, locatia exacta . Unde-i ,, Casa mestesugarilor ,,? Lipsa informatia din articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Poliţist sătmărean trimis în judecată în stare de arest preventiv

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a...

Închide