O serie de obiecte de muzeu, ceramice, arme, articole de îmbrăcăminte, icoane şi cărţi vechi pot fi văzute la Muzeul Judeţean Satu Mare, în cadrul expoziţiei “Primum non nocere”, realizată în parteneriat cu mai multe muzee din Transilvania.
Unele din obiecte au sute de ani vechime, iar altele circa 2.000 de ani și au fost restaurate de angajații muzeelor din Satu Mare, Cluj, Zalău și Oradea.
Directorul Muzeului Județean, Felician Pop, a declarat că scopul expoziţiei este acela de a atrage atenţia publicului asupra muncii pe care o fac restauratorii, care de cele mai multe ori rămân anonimi, dar salvează de la dispariţie o serie de obiecte din trecutul nostru.
“Suntem prima generaţie din istorie care am ajuns să trăim în propriile noastre ruine. Restauratorii sunt oameni oarecum fraţi cu veşnicia, lucrurile sunt mereu supuse la tot felul de factori umani sau naturali şi vedem cu ochii noştri cum foarte multe lucruri dispar pe vecie. Restauratorii sunt în permanentă luptă cu oamenii, în primul rând cu timpul, cu factorii biologici sau chimici care atacă aceste lucruri. Aici se pot vedea foarte multe lucruri, care, dacă nu ar exista oamenii aceştia cu mâini de aur, probabil nu le-am mai fi văzut niciodată”, a spus Felician Pop.
Gheorghina Olariu, de la laboratorul de restaurare al Muzeului Judeţean, a arătat că expoziţia cuprinde obiecte semnificative restaurate în ultimii ani, foarte important fiind faptul că sunt amplasate şi panouri cu imaginile obiectelor şi de dinainte de restaurare, astfel că toţi cei curioşi pot vedea cum s-au tranformat acestea. Ea a subliniat cât de atenţi trebuie să fie restauratorii cu obiectele descoperite pentru a le reda strălucirea de altădată.
Printre cei prezenți la vernisaj a fost şi preşedintele Asociaţiei Restauratorilor din România, Mirel Bucur, el subliniind faptul că sunt doar câteva astfel de expoziții în întreaga țară. El i-a invitat pe tinerii prezenţi la vernisaj să încerce o carieră spre meseria de restaurator.
Salonul interjudeţean de restaurare este constituit din piese de patrimoniu, aparţinând următoarelor muzee : Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca, Muzeul Cetăţii şi a Oraşului Oradea, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj Napoca, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău şi Muzeul Judeţean Satu Mare.
Primum. e Primum non nocere. Daca s-a scos limba latina din scoli…