Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Nebunie pe drumurile din județ. Polițiștii încearcă să țină fenomenul sub control

Este, cu adevărat, nebunie pe drumurile din județul Satu Mare. Șoferi fără permis care se urcă băuți la volan, mașini neînmatriculate și multe altele. Polițiștii încearcă să țină acest fenomen sub control.

Astfel, în data de 14.05.2017,  în jurul orei 14:30, o  patrula mixtă formată din poliţişti  ai Secției Rurale Valea Vinului  şi  jandarmi din cadrul I.J.J. Satu Mare, efectuând serviciul de patrulare, supraveghere și control în trafic pe DJ 193/A,  în localitatea  Amați, au oprit o autoutilitară care circula din direcția Satu Mare spre Rușeni, condusă de către un tânăr  de 24 ani, din Homorodu de Sus. În urma verificărilor efectuate,  poliţiştii au  constatat faptul că autoutilitara  este radiată din circulație  din data de 17.11.2016 . În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În aceeași zi,  în jurul orei 16.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Ardud,  împreună cu cei ai Secției Rurale Beltiug, au oprit în trafic pe DJ 193A,  un autoturism condus  de un bărbat de 35 ani din  Socond. La efectuarea controlului,  poliţiştii au constatat că bărbatul aflat  la volan nu  poseda permis de conducere pentru  nici o categorie de vehicule. Cel în cauză este cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tot în data de 14.05.2017, în jurul orei 18.30, poliţiştii rutieri negreşteni în timp ce se aflau în serviciul de patrulare şi supraveghere a traficului rutier, au identificat în trafic un autoturism   pe strada Livezilor din Negreşti Oaş, care era condus de  un tânăr de 29 ani, din localitate. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cel  de la volan avea dreptul de a conduce suspendat din data de 11.12.2016, motiv pentru care în prezent este cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat.

În  data de 14.05.2017,  în jurul orei 21.10, poliţiştii  Formaţiunii de Ordine şi Siguranţă Publică Negreşti Oaş, în timp ce executau serviciul de patrulare pe strada Principală din localitatea Tur, au identificat în trafic  un autoturism, condus de un bărbat  de 41 ani,  din localitatea Tur.  Fiind testat cu  aparatul alcooltest,  a rezultat o valoare a concentrației alcoolice de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Oraşului Negreşti Oaş unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.