Procurorii au refăcut filmul episodului de sâmbătă seara din centrul municipiului Satu Mare, când Florin Tarţa, la volanul maşinii personale, a intrat, intenţionat, în terasa de la casinoul Big Players.
Chiar dacă acum a comis trei infracțiuni și are și antecedente, procurorii au decis să îl cerceteze sub control judiciar, chiar dacă polițiștii au vrut să-l aresteze.
Redăm poziţia procurorilor:
“În data de 10.06.2017, în jurul orelor 19.45, în timp ce dreptul său de a conduce era suspendat, numitul TFN a condus un autoturism marca Audi în Piața 25 Octombrie din mun. Satu Mare, și, cu intenție, a intrat într-o terasă amenajată, distrugând mesele și scaunele cu care aceasta era mobilată, cauzând un prejudiciu în cuantum de 4000 lei. Conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea prin zona pietonală, unde se aflau și copii, arătând semne obscene, strigând și înjurând persoanele prezente, ceea ce a condus la indignarea și terifierea publicului.
Astfel, în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare sa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) Cp, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) Cp, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) Cp, iar fată de inculpat, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, în sarcina acestuia instituindu-se o serie de obligații.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
locul acestui creti e la beci, cum poti lasa liber un astfel excrement uman, SA VA FIE RUSINE! CE ZICEATI DACA ERATI PE TERASA IN ACEL MOMENT?
Procurori de doi lei SA VA FIE RUSINE, VANDUTILOR!!!
Daca erau victime tot pro tv ul era prezent. Se schimba legea ca e ambigua si neclara.de ce trebuie asteptate victime??
Tara de hoti si mizerabili