Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Atenție când cumpărați alimente în perioada caniculară! Ce se întâmplă cu produsele în zilele ,,cu foc”

Vremea caniculară ce a pus stăpânire pe întreg județul Satu Mare în ultimele săptămâni, a adus cu sine și numeroase probleme. Printre cele mai neplăcute situații prin care au trecut mai mulți sătmăreni în această perioadă, se numără descoperirea de produse alterate, cumpărate din supermarketurile ori magazinele din municipiu.

După ce PortalSM.ro a prezentat un caz concret, în care la suprafața unei creme cu unt au fost găsite flori de mucegai, sătmărenii au reacționat imediat și au vorbit atât despre experiențele lor nefericite cu privire la produsele ale căror calitate s-a dovedit a fi îndoielnică, cât și despre posibilele cauze ale alterării produselor, în această perioadă caniculară.

Pâine, ouă, lapte, brânză, aripi de pui, sunt doar câteva dintre produsele care au ajuns alterate în casele sătmărenilor, după ce au fost cumpărate de la supermarketele din municipiu.

,,De ce va mirati pe caldura asta? Mie mi s- a sricat mancarea in frigider”, spune o sătmăreancă, completată de altcineva, care pune altfel problema: ,,Eu nu tin partea nimanui, dar un lucru stiu, nu neaparat producatorul e de vina, mai sunt si lucruri cum e transportul de marfa in conditii necorespunzatoare si depozitarea”.

Un sătmărean care lucrează ca transportator pentru unul dintre cele mai importante supermarketuri din Satu Mare pune punctul pe i: ,,Sunt transportator și știu la ce supermarketuri se face referire. Vă menționez că foarte multe din produsele pe care le cumpărați de la raft stau în soare, afara in curte la recepție marfă. Sucuri, apă minerala, plata, conserve, pateuri, pufuleți, etc, etc. Vad cam tot ce se întâmplă cu produsele in zilele cu soare puternic”.

Așadar, fiți foarte atenți la ce cumpărați și nu neapărat de unde, deoarece astfel de produse se pot găsi în orice supermarketuri, fie ele și cu nume, din municipiul ori județul Satu Mare.

Un comentariu

  1. parearea mea Răspunde

    Este adevarat ce se spune: chiar si untul ar trebui tinut in recipiente frigorifice cu temperaturi foarte scazute, magazinele au multe astfel de lazi, vitrine. Nu stiu daca sunt si suficiente. In orice caz, din experienta va spunca am ajuns acasa cu carne stricata nu o data. Sfatul meu este ca in momentul in care ati platit, sa desfaceti ambalajul. Mirosi produsul si simti daca este alterat. Apoi il restitui sau il pastrezi. Sa ajungi acasa cu un produs alimentar stricat nu este o bucurie. Nici macar financiara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.