Ultima actualizare: azi, 18:39
Locale

S-au împărţit banii pe cultură: Balul Bobocilor primeşte finanţare, dar o carte lansată la Viena şi Berlin, nu!

Consilierii judeţeni au împărţit banii pentru ONG-urile din domeniul culturii. Imediat au şi început să apară contestaţiile, fiind o serie de reclamaţii cu privire la modul în care aleşii judeţeni au împărţit fondurile publice.

De asemenea, este contestată şi expertiza în domeniu a consilierilor care fac parte din Comisia de evaluare a proiectelor. Membrii comisiei sunt consilierii Beniamin Urs, Nicolae Bura, Alexandru Horvat dar şi trei angajaţi ai Consiliului Judeţean, preşedintele comisiei fiind consilierul Alexandru Kereskenyi.

Unul dintre cei care au depus contestaţii şi a ieşit cu acuzaţii în public a fost Răzvan Roşu. El a cerut fonduri pentru publicarea unei cărţi ce cuprinde studii antropologice despre moţii colonişti, şvabii sătmăreni dar şi românii din Sătmar, dar proiectul său a fost respins. Nemulţumirea sa este cu atât mai mare cu cât el a primit recunoaştere internaţională pentru munca sa, dar lucrarea sa nu este apreciată aici, acasă.

“Am participat la concursul de proiecte pe domeniul cultură organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare şi am obţinut într-o primă fază 69,69 de puncte din cele 70 necesare pentru a primi finanţare, iar în uma contestaţiei mi-a scăzut punctajul la 67 de puncte. Doream să obţin acoperire pentru costurile de tipărire pentru o carte intitulată “Multiculturalitate şi enclavizare culturală în Transilvania”. Dintre cele 6 capitole ale cărţii, 4 sunt studii antropologice de caz din judeţul Satu Mare realizate pe: moţii colonişti, şvabii sătmăreni, românii din oraşul Sătmar la începutul secolului XIX. Lucrarea conţinea date inedite din arhive, dar mai ales interviuri cu sătmăreni care între timp s-au stins. Nu pot să îmi explic cum un asemenea proiect a fost respins, iar evenimente precum: Balul Bobocilor, Darurile lui Moş Nicolae, Moşul vine la toată lumea; vor fi finanţate. Se poate compara o carte ştiinţifică ce conţine date unicate cu asemenea manifestări? Îmi pun serioase întrebări legăte de membrii comisiei, care în afară de preşedintele acesteia, Kereskényi Sándor, nu au o pregătire în acest domeniu. Miza mea nu este neaparat una locală, ci mai degrabă una pe plan internaţional. Există însă un scurt circuit între cum sunt receptate lucrurile pe plan local şi naţional/european: în Satu Mare sunt poli de putere care impun un anumit monopol cultural şi efectiv îi ignoră pe cei care nu au doar o adresabilitate locală, mai ales pe cei incomozi. Cred că exemplul meu este unul ilustrativ, dar, din păcate, nu unul singular: de aproape zece ani nu am fost invitat să perfomez la vreun eveniment din Satu Mare, am fost însă la Berlin, Praga, Viena, Oxford şi urmează să mă duc la Sankt Petersburg. În aceeaşi ordine de idei, lansarea cărţii, care nu s-a ridicat la standardele Consiliului Judeţean Satu Mare pentru a fi finanţată, are deja programată lansarea în Viena şi Berlin. La Satu Mare voi refuza să fac o prezentare a lucrării, din cauza lipsei de respect pe care autorităţile au afişat-o faţă de acest proiect”, a precizat Răzvan Roşu, pentru PortalSM.

Lista cu proiectele finanțate poate fi descărcată aici: proiecte finantate Consiliul Judetean

2 comentarii

  1. Garceafi Răspunde

    Fix pix….romanul e fraieri. Sa-si plateasca fitzuica din banii lui, fraieru. Banii locali si judeteni trebuie pentru partiumbuli.

  2. Garceafi Răspunde

    Sa zica mersi fraieru ca tata lui Gaborka e presedintele comisiei, ca de era nevasta lui poate ol si scuipa pe olahparaszt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.