Ultima actualizare: ieri, 18:50
Locale

Adrian Cozma cere reabilitarea drumului spre mănăstirea Scărișoara

Consilierul județean Adrian Cozma a solicitat în ședința de astăzi a Consiliului Judeţean găsirea unor soluţii pentru reabilitarea drumului care duce spre mănăstirea Scărişoara. El a salutat iniţiativa conducerii judeţului de a plomba pe moment drumul respectiv, dar a subliniat că este nevoie de o reparaţie capitală a drumului de acces spre mănăstirea simbol de la care a pornit iniţiativa desemnării sfântului protector al judeţului, Ioan Botezătorul.

“Salut iniţiativa conducerii în ce priveşte plombările la drumul Pişcolt – Scărişoara, să avem în vedere faptul că acolo avem o mănăstire, un simbol al judeţului Satu Mare, mănăstirea Scărişoara. De altfel, de la mănăstirea Scărişoara a pornit şi acea iniţiativă ca Sf. Ioan Botezătorul să fie sfântul protector al judeţului Satu Mare. Săptămânal mii de credincioşi se deplasează acolo şi drumul este impracticabil. Este bine că se fac aceste reparaţii, dar ar fi bine cât de repede să fie reabilitat acel drum pentru că foarte mulţi oameni, credincioşi, merg la această mănăstire, este un simbol al judeţului Satu Mare”, a declarat Adrian Cozma.

Preşedintele Pataki Csaba a amintit că la iniţiava sa s-a făcut studiul pentru modernizarea acelui drum, din fonduri europene, în urmă cu 10 ani, şi că se studiază fiecare oportunitate de atragere a finanţării.

27 comentarii

  1. Larisa Răspunde

    Buna inițiativa! In sfârșit cineva amintește de acel drum, care este un dezastru!
    Sper sa fie facut cât de repede

  2. Pop Ioan Răspunde

    O idee foarte bună! Drumul spre Scărișoara necesită o reabilitare urgentă!

  3. Crina Răspunde

    Una dintre menirile unui consilier judetean e sa fie in slujba comunitatii. Adrian Cozma, cel mai activ consilier judetean, arata cu prisosinta ca isi merita locul in Consiliul Judetean.

  4. Nicoleta Răspunde

    Minunat! Era si cazul ca administratia judetului sa faca ceva si pentru aceasta zona.

  5. Nicoleta Răspunde

    Implicarea lui Cozma e binevenita! E clar ca omul asta vrea binele comunitatii.

  6. Marin Răspunde

    Scarisoara e un simbol al judetului. Merita ca autoritatile judetene sa se aplece asupra acestei localitati cu mai multa atentie. Drumul spre manastire trebuie refacut urgent!

  7. satmarean Răspunde

    Consilierul Cozma e cel mai activ liberal. Ceilalti si-au dat demisia de nu fac nimic?

  8. Dan Răspunde

    E binevenita cererea lui Adrian Cozma! Multumim!

  9. Ion Satmarean Răspunde

    Sunt multe drumuri impracticabile in judet. Ar fi bine sa va implicati in tot judetul si sa semnalati problemele. Va multumesc, domnule consilier!

  10. adio Răspunde

    Si la drumil supur bogdand e nevoie de interventii URGENTE

  11. Cetățeanul relaxat Răspunde

    Pupa-tii poala…că asta a mai rămas de făcut…atât îl ridicați în slăvi…de parcă ar face ceva ieșit din comun…când de fapt se gândește la superbul lui Mercedes sport sa nu fie afectat când vine in vizita electorală la mănăstirea respectiva!

    • a-b-c Răspunde

      Macar asta incepe cu promisiunile din timp, poate are noroc si pana la alegeri se face drumul. Si va veni in fata enoriasilor: “Mai tineti minte cand v-am promis drum la Scarisoara? Eu l-am facut”

    • Crina Răspunde

      Spre deosebire de altii el se implica, degeaba lansezi tot felul de ironii.

  12. y Răspunde

    De dimineața când am dat drumul la apă rece să mă spăl pe față curgea Cozma ăsta. Dau drumul și la apă caldă. Și de acolo curge Cozma. Măi să fie! Dau să beau o cafea, în ceașcă iar îi Cozma. Măi fraților, alegerile vor fi în 2020! Sau vrea să candideze la prezidențiale? Eu propun să îl facem europarlamentar. Măcar preț de câțiva ani nu-l vedem deloc!

    • Dan Răspunde

      Ce carcotas poti sa fii! Multumesc, domnule Cozma, pentru gest!

      • y Răspunde

        @Dan. Eu doar încerc să fiu obiectiv. Toți consilierii locali și județeni dau câte o declarație-interviu pe zi ? Hai, lasă ! Zici că fără Cozma mai nou nici Soarele nu răsare. Oricum e tare poza cu merele de Polonia cumpărate din Piața mare și cică el sprijină producătorii autohtoni. Iar faptul că drumurile din județ sunt un dezastru se poate mulțumi lui Ștef, când a insistat să pună grămadă toate drumurile într-un contract. Parcă erau în același partid, nu ?

        • birta Răspunde

          Gresit,domnule(sau doamna?) Y Nu au facut parte din acelasi partid.Cat despre implicarea lui in apa de la robinet sau cafeaua de dimineata sa-mi fie iertat,dar omul isi face treaba ce o are de facut.DACA va candida veti intreba “dar tu ce ai facut de ceri sa te votam”? Foarte bine face ce face. …sau era mai bine sa traga din umeri,ori sa stea pe margine si sa comenteze ca unii si sa nu faca nimic?

          • y

            @birta. Am făcut mai multe decât crezi, nu am stat pe margine dar nu asta contează. Bine, nu mă cunoști aici doar discutăm. Și îl cunosc pe Cozma personal așa că nu înțeleg de ce nu își face treaba ca și avocat, unde e OK, pentru că are de muncă pe la tribunale bugăt. Administrația publică este altă treabă. Iar faptul că făcea cândva parte din PDL, în 2012 în campanie a cotizat puternic, nu știu cum să spun. Liberalii au ales și nu l-au vrut la conducerea județeană. Și te-ai întrebat vreodată ce ar fi dacă toți consilierii locali și județeni ar face aproape zilnic la fel campanie? Nu ar fi loc de știri și personal nu cred că oamenii vor să-l vadă pe Cozma zilnic pe marginea la orice subiect.

          • birta

            “Y”-vorbesti prostii

          • Norick

            Sigur ! Cand omul iti raspunde concret , vorbeste “prostii” . Asta da mentalitate si comportament cultural la un dialog inteligent….Felicitari , sper ca esti femeie si atunci o si ai scuza din partea mea… ;-)))

  13. SANTA CLAUS Răspunde

    IN REST DE TOATE AVEM …………………………… NUMAI DRUMUL ASTA NE MAI LIPSESTE…………………………………….ALO ..COZMA DESTEPTAREA !!!!!!

    • birta Răspunde

      Santa Claus,parca tu erai cu adusul a toate…El incearca doar sa surprinda si sa avertizeze asupra unora din aspecte ale neglijentei au derapaje.Dar daca vrem sa avem de toate e nevoie si de tine SANTA CLAUS,la propriu si la figurat.
      Nu pot decat sa-l felicit pe Adi Cozma pentru modul in care se implica si-si face datoria in calitate de consilier judetean.Inrest…doamne ajuta! Te asteptam SANTA CLAUS sa ne aduci de toate.

  14. Batea Crina Răspunde

    Felicitări domnule Cozma Doamne ajută!

  15. y Răspunde

    @birta. Deci spun prostii și nu e adevărat că acest Cozma făcea campanie pentru PDL ? Nu a cotizat puternic la PDL ? Și acum s-a trezit mare liberal ca mulți alții. Tu chiar crezi că toți avem 2 neuroni și uităm ce a fost ieri ? Vrei să îți dau exemple despre ce și cum despre domnul/individul ăsta sau faci un efort și te documentezi ? Google search ?Eu zic că a trecut vremea când mergem la votare și votăm ca ciurda că așa a zis partidul. Problema în politica actuală dar și locală este că omul de calitate și de bun simț nu se bagă. Câteodată pute ca o hazna, e ca o prostituție morală și e prefer să fiu în altă parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.