Au trecut deja mai bine de 48 de ore de la crima din Apa iar ucigaşul sau ucigaşii nu au fost identificaţi. Poliţiştii au audiat zeci de persoane, inclusiv din familie, dar încă nu au reţinut pe nimeni. Este cunoscut faptul că în toate crimele, cu cât trece mai mult timp, cu atât criminalii sunt mai greu de prins. Polițiștii sătmăreni, sprijiniți de cei din București, depun toate eforturile.
După cum am anunţat, ultimul audiat a fost un bărbat de etnie romă stabilit de câteva luni în comuna Apa. Bărbatul, de etnie romă, originar din Botoşani, a fost căutat timp de câteva ore, dar până la urmă nu a fost reținut.
Surse apropiate anchetatorilor au declarat pentru ProtalSM că principalul suspect în cazul crimei triple din Apa ar fi un bărbat ce are până în 40 de ani care cunoştea familia Rentea. Există însă un cerc cu mai mulți suspecți.
Deocamdată foarte puţine informaţii din anchetă au ieşit în mediul public, pentru a nu periclita desfăşurarea anchetei. Au fost vizualizate şi imaginile surprinse de camerele de filmat din comună.
Familia masacrată de la Apa era una înstărită. Oamenii sunt recunoscuţi în sat drept oameni harnici, şi se presupune că omorul ar fi avut loc pentru bani.
Familia Rentea din Apa avea o casă impozantă şi îşi ajuta copiii. Gheorghe Rentea (59 de ani) a fost şef de sală la restaurantul Dacia, iar vecinii spun că ar fi primit bani frumoşi din vânzarea de acţiuni. Acum el era pensionar şi avea probleme cu inima. Niculina Rentea (56 de ani) era angajată la Trezoreria Satu Mare. Mama femei, Viorica Apan, (80 de ani) locuia cu ei.
Din primele informaţii se pare că ei au fost văzuţi ultima dată aseară. Azi dimineaţă Gheorghe Rentea trebuia să îşi ducă soţia la muncă, după care să se întâlnească cu un vecin. Văzând că nu mai apare, vecinul s-a dus la familia Rentea şi i-a descoperit întinşi pe jos, cu lovituri pe faţă şi mult sânge. El a alertat vecinii şi poliţia. Cei doi soţi erau lângă garaj, în partea din spate a casei, iar bătrâna era în casă.
Fiind o familie înstărită, se presupune că autorul sau autorii crimei ar fi căutat bani, acesta fiind mobilul crimei.
Ati spus ca era sef mese la hotel dacia. Poate era martor la politie pentru privatizare cladire. Are curaj politiea sa meargea si pe ipoteza asta? Sau in romania nu exista crima organizata?
Da lasà vrajala !
Ori a fost crimă mafiotă pe un motiv similar avansat de Csaba(puteau avea şi alte afaceri care nu se ştiu),ori un dezaxat aflat în zonă ori un graţiat ori un răzbunător.Putea să fie surprins la furat dar victimele ar fi fost găsite în casă.Un omor de asemenea cruzime dă şi un profil al criminalului.
Tot cei posibil ,se stiu multe dar nu se spune nimic !
Sper ca cel tarziu maine sa prinda hienele/hiena. A stiut ce face, daca a intrerupt electricitatea. Iluminatul comunal, nu mai zic nimic de el ca e practic inexistent. Zic sa mergem la arest cand ii prinde sa-i mustram pe nenorociti, astia merita pusi la munca pana mor de epuizare.
Nu va fi prins niciodata… Asa cum nu l-au prins nici pana azi criminalul de pe dig… Asta e Romania… Incompetenta la maxim.
Lasati anchetatorii sa isi faca treaba
Bine,aşa o să facem.
Da…salarii de 5000 de lei, si dau amenda ptr lipsa trusei sanitare. .atata stiu!!
Atat stie marele politie romana.
Rusine sa le fie , Penalilor de politisti.
Am avut spargere la apartament,, furt din autoturism, spart garaj, spargere casa particulara la bunica pe str.iuliu hossu,,,….făptas Nimic.
Politia egal zero !!!
Bine ca nu ti-a spart capul
Esti un Bou, cu B mare…..ahh scuze te rog , tu esti militian, scuze te rog.
Oricum nu pricepi, stai linistit in birou, banii iti vin oricum, adevarat ca strans din banii poporului,
asta e , ai ajuns acolo…profita de ea.
Doare Adevarul dnul Militian.
Asta e. Sunteti niste jigodii!
La cat esti de fraier cred ca te-ai furat singur fara sa-ti dai seama !!
Lasati prostiile
Nu ne lasi tu?
Termina acesta
..
Noi dam amenzi la viteza, noi nu prindem hoti criminali sau corupti, noi vrem sa fim lasati in pace sa stam ascunsi in boscheti si sa prindem vitezomani
Bravo. Spor. Pe ei !!!
1575 detinuti s-au elibetat si alti 3500 urmeaza sa fie gratiati……la ce sa ne asteptam ?….
Corect.
Asta e psd ul.
Partid de hoti si penali !!
Traiasca PCR
asta, psd!
PUIE MSD!
Igy van
Politia municipiului nu se descurca…pana si cei de la centru cunosc asta…dar noi vrem salarii,bani de prima casa,sporuri de sporuri,iar apelurile 112 transferate in totalitate la locala! Sa mai lucre si aia ca noi ne am obosit la,,cruce”!
Va traba sporuri si conditii egale ca cei de la politia nationala, atunci lucrati frate. Oricum nu va puteti compara cu ei.
Normal….avem obrazul mai subtire!!
Vai de voi. Mi si rusine. Sper sa faca Puiu Kisluca oameni din voi.
Oricum niste prosti….orice fel de politie.
Politie egal jigodie, hoti in uniforma.
Terminati odata cu prostiile.
Daca ai astfel de dovezi draga Zoli , atunci reclama
Ce fain nickname ai :-))) Asa furi si din magazin ?? :-))))
Corect
Da.