Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Suspectul din Apa, dat afară de la Pompieri. A picat testul psihologic

Principalul suspect al triplei crime din Apa, Răzvan Rentea, are un trecut tumultuos. În urmă cu câtțiva ani, acesta a fost angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare însă, din cauza unor infracțiuni comise în timpul serviciului, a fost concediat.

Mai exact, Răzvan Rentea a fost angajat la Pompieri însă a fost prins la furat și dat afară de la locul de muncă. Acesta a vrut să revină în 2016, însă în încercarea de a-și recupera serviciul în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a căzut testul psihologic.

În această dimineață, șeful Secției penale a Parchetului, Marius Iancu, a declarat că ”]n baza probelor administrate până în prezent, declarații de martor, procese verbale de constatare, cercetări la fața locului, rezultatul unor probe științifice ridicate de la fața locului, ne-a făcut pe noi să emitem supoziția că inculpatul Rentea Răzvan Mircea este principalul suspect în cazul triplului asasinat din localitatea Apa. Potrivit declarațiilor preliminarilor, acesta neagă săvârșirea faptelor”.

Suspectul principal urmează să fie dus în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.