Trei noi blocuri A.N.L vor fi construite în municipiul Satu Mare. Miercuri, 10 ianuarie, a fost predat amplasamentul pentru construcția a 70 de apartamente A.N.L pe strada Poligonului, în prezența primarului Kereskenyi Gabor, a viceprimarului Adrian Albu, precum și a reprezentanților constructorului, proiectantului și a celor din partea Agenței Naționale pentru Locuință.
” Suntem preocupați să dăm o şansă tinerilor din Satu Mare de a avea o locuință. Vrem ca tinerii care se afă la început de drum să rămână acasă și să-și construiască în acest oraș o carieră”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
dar unde s-au construit cartiere noi oare o sa se faca drumul?
Pe banii investitorilor!
Mai întâi se vor face drumurile vechi, apoi peste 100 de ani (sper) se vor face și cele noi!
Plm de tupeiști!
Nu fi rău că și cei din cartierele noi plătesc impozite la fel ca vechii orășeni.
Da, așa este, dar nu e normal ca unii băieți deștepți să facă case în câmp, să le vândă pe bani frumoși și să aibă pretenția ca cineva să vină și să rezolve utilitățile și drumurile, iar străzile vechi să rămână tot de pământ!
Domnu doctor Albu cum sunt analizele bune…ca doctor sunteti de profesie nu….a ca mai vindeti si Pepsi si ca sunteti si vice nu face decat sa acopere plenipoteantialul dvoastra….de toate si nimic…ca deh obrazul subtire cu bani se tine…
D-nule primar. Va rog sa verificati blocul ANL de pe Closca in ce stare este??? Cu cati banii s-au vandut apartamentele din acest bloc si la cine. Eu stiu ca legea prevede ca locatarii blocurilor ANL sa stea DOAR un numar de ani nu pe viata in aceste blocuri. Nu e normal sa se vanda apartamentele din blocul ANL la bani de nimic la diferiti pilosi care desi au tot ce le trebuie stau acolo de zeci de ani. Stiti macar cu ce pret s-au vandut aceste apartamente?? Eu am auzit vehiculate sume de 10000- 15000 lei. Care sunt criteriile dupa care se atribuie aceste locuinte si DE CE SE VAND CELOR CARE LE OCUPA ????
Cine crezi ca o sa-ti raspunda??