Preşedintele Asociaţiei Persoanelor Păgubite de Fondul Naţional de Investiţii a fost astăzi în audiențe la prefectul Darius Filip și a solicitat intervenţia sa pentru a se rezolva despăgubirea persoanelor din judeţul Satu Mare care au avut calitatea de investitori la F.N.I şi pentru care există acte legale ce le conferă acest drept. Prefectul s-a angajat că va înainta memoriul depus de Asociaţie către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în vederea clarificării situaţiei.
Iniţial în judeţul Satu Mare erau 5.608 păgubiţi FNI. Între timp, peste 4.000 dintre aceştia au decedat.
Fondului Național de Investiții a fost opera celebrului afacerist Sorin Ovidiu Vîntu. El a reușit să pună la punct un sistem care a funcționat o vreme până s-a prăbușit. Practic, oamenii deveneau “investitori” dacă depuneau o anumită sumă de bani, sumă care creştea enorm în timp foarte scurt. La un moment dat piramida s-a prăbuşit, omul de afaceri a rămas cu banii, iar peste 300.000 de români au rămas fără bani.
Tot securiștii au condus și dirijat acest fond! După, a urmat Coldea vs Kovesi s.a.m.d . Așa se duce tara asta de râpă!
Este o mare rușine a statului român pentru că au indus în eroare populația cum că statul prin CEC garantează depunerile. Au furat cu nerușinare banii oamenilor, mulți oameni în vârstă. Și acum dau din umeri și se ascund după paragrafe! Dar la fel a furat statul și cei 70.000 lei depuși pe vremea lui Ceaușescu pentru mașini! Tot prin CEC! No coment. Statul este cel mai mare hoț la noi !!!
”Statul este cel mai mare hoț la noi” ??? Da,insa a fost in cardasie cu SOV,cu Catarama,cu Paunescu,ala cu B1 si cu Inercontinental,cu Oltean &Dumitrean,cu Videanu&Berceanu&Blaga,cu Pinalti&Cocos,cu Nastase,Dragnea,cu Basescu,Udrea &co. si cu…toti politicienii care au facut avere de pe urma…statului !!Iar cei care aveau datoria sa vegheze ”statul” n-au facut-o !! Adica SRI,DNA,DIICOT etc. care au coalizat cu politicienii respectivi ca sa-si ” apere si sa-si intareasca” pozitia !!Deci…statul a luat-o in ”freza” tocmai de la cei care trebuiau sa-l protejeze !! Si culmea,tocmai aia cauta acum ”tapi ispasitori” prin Madagascar sau pe la mama dracului !!
Cât ai “băgat” la FNI de ești așa supărat? ???
Atata timp cat statul roman nu isi respecta obligatiile de plata catre pagubitii FNI date de sentintele judecatoresti definitive si irevocabile , nu se poate numi stat de drept ! Drepturile cetatenolor sunt calcate in picioare ! Bataie de joc din partea politicienilor !