Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

FOTO. Weekend negru! Trei accidente mortale pe șoselele din Satu Mare

Weekend negru pe șoselele din Satu Mare. Trei accidente mortale au avut loc în acest sfârșit de săptămână pe raza județului. Iată concluzia la care au ajuns polițiștii în urma acestor evenimente tragice.

La data de 17 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au fost sesizați despre faptul că pe DN19, în localitatea Certeze, a avut loc un eveniment rutier. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 42 de ani, din Certeze, în timp ce conducea un autoturism pe DN 19, a accidentat mortal o femeie, de 65 de ani, din aceeași localitate, care, în calitate de pieton, se afla întinsă pe partea carosabilă.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acestuia i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

La data de 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier, care a avut loc în Odoreu. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 38 de ani, din localitatea Apa, aflat la volanul unui autoturism, a accidentat mortal un bărbat, de 49 de ani, din Odoreu, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Tot, la data de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe Bulevardul Aurel Vlaicu, din municipiul Satu Mare, a avut loc un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. Din verificări a reieșit faptul că, un tânăr, de 22 de ani, din localitatea Micula Nouă, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei femei, de 67 de ani, din Satu Mare, care, în calitate de pieton era angajată în traversarea străzii pe trecere de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, și a accidentat-o mortal.

La testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ. Totodată, acestuia i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

În toate cauzele s-au întocmit dosare penale  și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

 

 

 

 

 

Un comentariu

  1. Omu Răspunde

    Ceva becuri bagati acolo domnilor!!!In fiecare an sunt acolo citeva accidente….Ma refer la gostat,spre Petea….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.