Procurorii anticorupţie închid încă un dosar de anvergură: cel al fostului ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, scrie stirileprotv.ro.
Dar nu pentru că faptele s-ar fi prescris, ci pentru că acuzaţiile de trafic de influenţă nu pot fi dovedite. Demnitarul fusese dat pe mâna DNA de controversatul om de afaceri Nelu Iordache, care susţine că i-ar fi înmânat personal 200.000 şpagă.
Silaghi a fost acuzat oficial de trafic de influenţă la sfârşitul anului 2013, când se pregătea să devină europarlamentar. Omul de afaceri Nelu Iordache l-a denunţat atunci la DNA şi l-a acuzat că i-ar fi dat 200.000 spaga ca să nu îi rezilieze contractul pentru construcţia autostrăzii Arad Nădlac, iar firma lui Iordache să poată deconta în continuare lucrările.
Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor: “Dosarul meu care s-a făcut în 7 zile a fost clasat în 5 ani. Evident că în aceşti 5 ani am fost afectat şi eu, şi familia mea, personal şi în proiectele mele politice. Nu am ajuns în acel moment, ca asta era scopul, ministru al Transporturilor, ci a trebuit să mă retrag şi de pe lista de europarlamentare, datorită faptului că în acea perioadă vulnerabilizam lista de europarlamentare”, pentru stirileprotv.ro.
“Nu se susţine din punct de vedere probator situaţia conform căreia au fost ascunse sau disimulate sume de bani care ar fi fost primite de Silaghi Ovidiu, în mod direct, ori indirect, prin săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă”.
Cea care a făcut cercetări în dosar este Mihaiela Iorga, dată afară din magistratură şi acuzată de corupţie. Ea ne-a declarat că:
“Cred că o procedură îndelungată cu o soluţie corectă este mult mai ok decât o procedură scurtă, dar injustă”.
Ovidiu Silaghi nu îl iartă pe denunţătorul său şi spune că îi va face lui Nelu iordache o plângere penală pentru denunţare calomnioasă.
În replică, omul de afaceri afirma că nu îşi face probleme că s-ar putea alege cu un nou dosar penal – el fiind deja cercetat în câteva dosare de corupţie – cât mai degrabă ca după clasarea dosarului fostului ministru al Transporturilor va fi nevoit să invoce alte posibile denunţuri în cazul în care va fi el însuşi condamnat.
Ovidiu Silaghi va fi însă cercetat în continuare de procurorii de la Satu Mare pentru o posibilă spălare de bani.
sursa: stirileprotv.ro
A fost afectata familia,afacerile,cariera politica????
Serios???? Sa nu ne spui ca nu ai avut ce sa mananci,ca te credem,si iti facem rost de o cantina a saracilor!!!
Ce cariera politica ametitule???
Sti ce inseamna ” cariera”??
Ce realizari ai tu pt acest oras????
NIMIC!!!!!
Asa ca vacantele tale pe la parlamentul european nu este considerata cariera!!!!
Și uite așa, incet, incet sunt achitați toti
Îți propun eu un nou proiect politic. Du-te unde vezi cu ochii! Cred că ai nevoie de bodyguard să ieși pe stradă mincinos și slinos ce ești! Destinații – Madagascar, Brazilia dar de mine poți merge și în Vanuatu. Bineînțeles doar pe banii tăi.
Poate vinzi tigari ca si asa te pricepi…
Cat de frustrați puteți fi, cârcotașii lu’ pește prăjit, labagiilor care nu ați realizat nimic remarcabil pe lumea asta, prizonieri in orășelul adormit. Omul a ieșit basma curată și voi tot comentați ? Asta se numeste abuz al procurorilor. Punct. Iar voi dați la laba in continuare cu o mana și cu cealaltă roadeti-va unghiile de ciuda.
Labagiu e tact care te-a făcut în palmă. Hai pa.
Auzi onănel, dar ce măreț a realizat inculpatul? A fost plătit regește pentru a realiza ceva, dar a făcut doar pentru el ….
,,Nu se susţine din punct de vedere probator …” nu înseamnă nevinovăţie.Şi apoi…Mihaela Iorga.
Bravo pătrățel ! Vinovat fara probe ?? Hai că-mi pierd timpul…
Confunzi adevărul cu cunoaşterea.
DNA are o singura tinta:DRAGNEA !!
Ce ai luat la moka de ești așa sigur pe tine , procuroarea care l-a scos nevinovat a fost dată afară din DNA .
În presă au apărut convorbiri clare despre mită și banii luați , ce căuta Jordache la SM ? tov. Gelatu a facut de toate ca să scape de pârnaie , inclusiv a candidat la parlament pe listele altui partid , deci îi era frică de se scăpa pi dânsul /
Dl.” avocat”are dreptate,nu am realizat noi ceva remarcabil in acest oras adormit,dar prosti nu.suntem!!!
Ce nu intelegi tu mokka este ca toti acesti parlamentari alesi de ” noi”ne-au tradat,si noi nu uitam asta zi de zi cand trecem.prin oras si vedem ca nu s-a schimbat nimic pt noi,doar pt ei!!!
Ei sunt mai bogati si noi mai haituiti de taxe si impozite,restrictii si grija zilei de maine!!!! Eu una nu bag mana in foc pt nici unul dintre ei!!!!
Cum sa ne jignesti cand sti ca asta este adevarul!!!
Acesti politicieni mint cu mana pe biblie!
Pedeapsa o vor primi de la dzeu,pt ca au fost partasi la distrugerea tarii in folosul lor!!!
Asa ca ce mai conteaza o mita de cateva sute de mii de euro????
Si apropo,ce au facut remarcabil?
Ce lasa in urma lor???
Functiile pe care le-au avut???
Asta e remarcabil???
Pardon mon cher!!!!!
Acest individ infatuat, a prostit satmarenii ajungand in parlament de unde doar a urmarit intresele sale personale si ale lui Stef.. Halal politicieni mai are si satmarul .. sa fi ministru al trasporturilor si sa nu promovezi proiectele urbei tale …