Doi tineri au fost prinşi astăzi, într-o benzinărie din judeţul Satu Mare, în timp ce fumau marijuana.
În jurul orei 19:30, poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Medieşu Aurit efectuând serviciul de patrulare pe raza localităţii Iojib, au identificat un autoturism suspect care staţiona în parcarea unei staţii de carburant. Acestia au constatat că în autoturism se aflau două persoane de sex masculin care consumau substante interzise.
În urma controlului efectuat asupra lor şi în maşină, au depistat aproximativ 300 – 400 gr de substanţă interzisa de culoare verde şi suma de 3000 de lei.
Maşina este dată în urmărire de şapte zile deoarece a fost declarată furată, aceasta fiind închiriată pe două zile şi nu a mai fost returnata.
În continuare, poliţiştii au întocmit actele premergătoare şi i-au predat Poliţiei Române.
Au fost prinși și în gară săptămâna trecută, și pot să vă asigur că este adevărat pt. că am fost de față la prinderea lor.
Marii infractori. Strazile sunt mai sigure acum, nu vor mai fi 2 oameni calmi pe strada de la iarba.