Structurile operative ale ISU Satu Mare desfășoară un antrenament privind executarea misiunilor de căutare-salvare în mediul acvatic. Exercițiul este executat cu toate subunitățile Inspectoratului la Balastiera Apa din județul Satu Mare.
Recomandările pompierilor sătmăreni:
SCĂLDATUL, ca modalitate de recreere și de răcorire este una dintre tentațiile cel mai mari, odată cu încălzirea vremii. Pentru a preîntâmpina transformarea unei ieșiri la scăldat într-o tragedie, vă RECOMANDĂM:
– scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate;
– nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu ştiţi să înotaţi;
– evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
– este interzis scăldatul în stare de ebrietate sau pe timp de noapte;
– nu înotaţi departe de mal şi nu treceţi de semnele de prevenire;
– evitaţi folosirea pentru scăldat a saltelelor cu aer, camerelor de cauciuc, scândurilor, etc;
– evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente;
– nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare.
– COPIII aflaţi în apropierea apei şi în apă trebuie să fie supravegheaţi permanent.
Sursa – ISU Satu Mare