Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Descinderi în Satu Mare! Aproape o tonă de produse pentru protecția plantelor, confiscate de polițiști

Aproape o tonă şi peste 5.000 de litri de produse de protecţie a plantelor au fost indisponibilizate de poliţişti, în urma unei acţiuni desfăşurate în Bucureşti şi 23 de judeţe, între care și Satu Mare, ce a urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile în domeniu, precum şi prevenirea riscurilor majore de producere a unor evenimente grave pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător.

În urma activităţilor desfăşurate, echipele de control au constatat 100 de fapte de natură penală, context în care s-au dispus măsuri de cercetare a 92 de persoane care, sub diferite forme, sunt bănuite că ar fi participat la săvârşirea acestor infracţiuni, potrivit unui comunicat al IGPR. De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 980 de kilograme şi 5.170 de litri de diverse produse de protecţie a plantelor. Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 78 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 210.000 de lei.

În perioada 15 martie – 17 mai, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Române a iniţiat şi coordonat o acţiune la nivelul municipiului Bucureşti şi judeţelor Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vaslui, pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor.

Acţiunile au avut în vedere verificarea modului în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare de agenţii economici înregistraţi sau autorizaţi să efectueze operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor, precum şi depistarea neregulilor ce pot prezenta riscuri majore de producere a unor evenimente grave pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.