Datorită faptului că în ultima perioadă a crescut simțitor traficul de pasageri atât pe cursele interne cât și pe cele internaționale, se impune o reamenajare și o reorganizare a Aeroportului Satu Mare. Astfel, în perioada următoare se are în vedere extinderea parcării destinată autoturismelor, dar și reamenajarea căilor de acces a pasagerilor în aeroport.
În primul semestru al anului 2018, pe Aeroportul din Satu Mare au fost înregistrați un număr de 33.728 de pasageri. 16.120 au folosit cursele interne, iar 17.500 cursele internaționale. De asemenea, 108 pasageri au fost înregistrați pentru zborurile necomerciale.
În cursul anului 2017, numărul total de pasageri înregistrați a fost de 60.795. Dintre aceștia, 26.945 de pasageri au ales cursele interne, 33.461 au optat pentru cele internaționale și 389 pentru cursele necomerciale. Aceste cifre indică o creștere semnificativă a numărului de pasageri față de anul 2016, când un număr total de 23.796 de pasageri au călătorit de pe Aeroportul Internațional Satu Mare.
Reamintim că din luna octombrie 2018, vor fi suplimentate zborurile spre Londra, de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Începând cu data de 30 octombrie, compania Wizz Air va crește frecvențele de zbor spre Londra Luton, de la 2 la 3 curse săptămânale. Acestea vor fi operate în zilele de marți, joi și sâmbătă.
Aeronava care va transporta pasagerii la Satu Mare, va decola de la Londra la ora 08.50 și va ateriza la Satu Mare la ora 11.35. De la Satu Mare spre Londra, aeronava va decola la ora 12.05 și va ateriza la Londra la ora 15.00. Orele reprezintă ore locale atât în Marea Britanie cât și în România. Aeronava are o capacitate de 186 de locuri.
Ciudata aritnetica asta…de cand cu noul director. Daca aduni pasagerii de pe interne cu cei de pe externe, iti da alta suma decat totalul pasagerilor din acel an. Restul ormers cumva in Cosmos? Sau in ceva no-mans land?
“În primul semestru al anului 2018, pe Aeroportul din Satu Mare au fost înregistrați un număr de 33.728 de pasageri. 16.120 au folosit cursele interne, iar 17.500 cursele internaționale. De asemenea, 108 pasageri au fost înregistrați pentru zborurile necomerciale.”
16120 + 17500 + 108 = 33728
“În cursul anului 2017, numărul total de pasageri înregistrați a fost de 60.795. Dintre aceștia, 26.945 de pasageri au ales cursele interne, 33.461 au optat pentru cele internaționale și 389 pentru cursele necomerciale. ”
26945 + 33461 + 389 = 60795
Calculele sunt bune.
Speram ca si anul viitor sa existe cursa Satu Mare-Constanta. Pentru noi satmarenii este un avantaj imens sa ajungi pe litoralul romanesc in mai putin de 2 ore, mai ales ca acum sunt si voucherele de vacanta. Succes si la cat mai multi pasageri si zboruri line !
Chiar nu ti-e jenă să pomenești de vouchere?
Ce jena ? Astia cu vouchere au jena de munca in rest nimic.