Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Din ,,concediu”, direct în arest! Ce a pățit un bărbat în Vama Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din județul Botoșani, condamnat la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de  furt.

Duminică, 12 august a.c., în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român Silviu H., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Botoșani.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în România, la controlul de frontieră, polițiștii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile române. Pe numele lui a fost emis, în mai 2018, un mandat european de arestare. Bărbatul a fost condamnat la un an și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa – Poliția de Frontieră

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.