Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

FOTO. Irina Rimes și What’s UP, spectacol de senzație, aseară, la Negrești. Sărbătoarea continuă și astăzi

Prima zi a Zilelor Orașului Negrești-Oaș – sărbătoarea negreștenilor de pretutindeni organizată sub egida Centenarului Marii Uniri – s-a bucurat de o participare numeroasă atât din partea invitaților, oficiali guvernamentali, din conducerea județului Satu Mare și a județului Maramureș, cât și a negreștenilor și oșenilor.  

Evenimentul a început cu o paradă de la Primărie spre stadion, locul unde a fost amenajată scena și unde invitații au primit plachete aniversare, în semn de recunoștință pentru că au ținut să fie alături de negreșteni la sărbătoarea orașului lor.

În discursul său, primarul Aurelia Fedorca a arătat că această ediție a sărbătorii se desfășoară sub egida Centenarului Marii Uniri.

„Mi-aș dori ca după momentele pe care le petrecem împreună să fim mai uniți pentru a putea realiza împreună proiectele mari de care familile noastre, comunitatea noastră și această parte de țară are atâta nevoie. Sunt o mulțime de proiecte, care se văd la tot pasul în orașul nostru, dar pe care nu le putem face fără sprijinul Guvernului României, care este și azi alături de noi prin reprezentații săi”, a afirmat primarul Aurelia Fedorca.

Aceasta a adăugat că ”cel mai de preț lucru pe care îl putem lăsa moștenire generațiilor viitoare este educația și cultura, dragostea de neam și țară”, precizând în acest context că în acest an au fost depuse pentru finanțare din fonduri europene cele mai mari și mai ambițioase proiecte de modernizare a tuturor instituțiilor de învățământ din oraș.

După discursurile invitaților, primarul Aurelia Fedorca a decernat titlurile de cetățean de onoare preotului ortodox Ioan Pop de la Catedrala Ortodoxă și protopopului greco-catolic de Oaș, Iacob Feier, după care au fost premiați olimpicii și elitele.

De asemenea, au fost acordate diplome și plachete personalităților orașului, olimpicilor și elevilor merituoși.

Primul moment artistic după premiere i-a aparținut folkistului George Negrea, care le-a cântat oşenilor melodia dedicată românilor plecaţi din ţară.

Prima zi s-a încheiat cu recitalurile de excepție oferite de trupa What`s UP și de îndrăgita interpretă Irina Rimes, care au adunat la stadion mii de negreșteni și oșeni.

Zilele Orașului continuă azi, de la ora 18.00, cu un medalion folcloric Nicu Pop și Sorin Cucu; Moment folcloric oșenesc cu Maria Tripon; Moment festiv: premierea cuplurilor care aniversează Nunta de aur;  Moment folcloric oșenesc – Maria Petca Poptean și Ansamblul Măgura; Recital muzică populară – Lavinia Goste, Marius Zorilă și orchestra; Marc Mesaroș & Band. Cele mai așteptate momente ale serii vor fi oferite de legendarii de la PHOENIX și CARLA’S DREAMS, după care va urma un spectaculos foc de artificii.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.