Comunicat de presă
Data: 23.11.2018
ANUNŢ DE LANSARE A PROIECTULUI
“Creşterea competitivităţii firmei SIHA Knit Fashion SRL prin dotarea cu echipamente de producţie performante”
Cod SMIS 117105
SIHA Knit Fashion SRL, în calitate de beneficiar în cadrul contractului de finanţare nr. 3413/06.11.2018 încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi cu Organismul Intermediar Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, implementează proiectul “ Creşterea competitivităţii firmei SIHA Knit Fashion SRL prin dotarea cu echipamente de producţie performante”, proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.2. – Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor, schema de ajutor de stat regional pentru investiţii pentru îmbunătăţirea competitivităţii economice prin creşterea productivităţii muncii în IMM în cadrul POR 2014-2020, schema de ajutor de minimis pentru îmbunătăţirea competitivităţii economice prin creşterea productivităţii muncii în IMM în cadrul POR 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 5.364.801,38 lei din care finanţarea nerambursabilă este reprezentată de suma de 2.759.736,77 lei. Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 13 luni de la data semnării contractului până pe data de 30.11.2019, iar locaţia implementării este situată în municipiul Satu Mare, Strada Careiului, nr. 1-3, judeţ Satu Mare.
Obiectivul general al proiectului este creşterea competitivităţii firmei SIHA Knit Fashion SRL pe piaţa europeană.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: Creşterea capacităţii de producţie a metrajelor tricotate cu cel puţin 20%; Reducerea la sursă a articolelor tricotate care nu pot fi comercializate cu cel puţin 10%; Atingerea unui grad de reciclare a firelor din articolele tricotate care nu pot fi comercializate de cel puţin 50%; Flexibilizarea portofoliului de producţie prin introducerea în producţie a articolelor tricotate cu fir gros; Reducerea riscului de operare prin atragerea de noi clienţi prin participarea la cel puţin un târg internaţional; Certificarea sistemului de management al calităţii conform ISO 9001 şi a sistemului de management de mediu conform ISO 14001; Finisarea prin călcare a articolelor tricotate (fie părţi componente, fie cele tricotate dintr-o bucată); Folosirea unor surse de energie regenerabilă, în speţă energie solară fotovoltaică, în producţia de articole tricotate.
Prin proiect vor fi achiziţionate: 16 maşini automate de tricotat liniar cu fineţe variabilă (inclusiv software de programare), 2 prese automate de călcat cu abur, 1 maşină de bobinat fire cu reciclare fir din tricotaje, 1 maşină de spălat a patului de ace, 1 detector de metale cu avertizare detecţie în mai multe zone, 1 instalaţie fotovoltaică de producere energie. În cadrul proiectului se vor implementa şi certifica sistemele de management de calitate (ISO 9001) şi de mediu (ISO 14001) şi se va certifica procesul de tricotare panouri. Întreprinderea va participa la un târg internaţional de procesare textile şi materiale flexibile.
|
Prin proiect se vor crea 8 noi locuri de muncă.